- Home
- Externe
- MOSCOVA, (15.03.2015, 18:19)
- Valentin Vidu - Mediafax
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Putin: Rusia era pregătită să ridice nivelul alertei nucleare pentru Crimeea
Rusia era pregătită să-şi pună armamentul nuclear în alertă în timpul tensiunilor de anul trecut din Peninsula ucraineană Crimeea, în contextul îndepărtării de la putere a fostului preşedinte prorus Viktor Ianukovici, a declarat Vladimir Putin într-un documentar difuzat duminică, relatează AP.
15772 afișări
Putin: Rusia era pregătită să ridice nivelul alertei nucleare pentru Crimeea
De asemenea, Putin a revenit şi a elaborat pe tema recunoaşterii, anterior, a faptului că militarii bine înarmaţi, fără însemne, care au preluat controlul asupra instalaţiilor militare din Crimeea erau militari ruşi.
Comentariile pe care preşedintele rus le face în acest documentar - difuzat duminică de televiziunea de stat - relevă amploarea panicii care a cuprins Moscova în săptămânile ce au urmat îndepărtării de la putere a lui Ianukovici, în februarie 2014, după luni de proteste de stradă care deveneau tot mai violente.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Franța a descoperit secretul longevității. Peste 31.000 de persoane vor împlini anul acesta peste un secol de viață
-
POLITICO: Potenţialii candidaţi pentru şefia Comisiei Europene, dacă von der Leyen nu ar câştiga un nou mandat / Klaus Iohannis se află pe listă
-
Belarus afirmă că s-a încercat un atac cu drone asupra capitalei Minsk din Lituania. Lukaşenko susţine că opoziţia încercă să cucerească un district şi să ceară NATO să desfăşoare trupe
-
Rusia ameninţă că Polonia va fi ţinta unui atac rusesc dacă NATO ar desfăşura arme nucleare pe teritoriul polonez
După ce Ianukovici a fugit de la Kiev, apărând ulterior ulterior în Rusia, mişcarea separatistă s-a intensificat puternic în Crimeea, o peninsulă la Marea Neagră cu populaţie majoritar rusofonă. Forţele ruse au preluat controlul asupra instalaţiilor militare ucrainene din peninsulă şi a fost anunţat în pripă un refrendum asupra despărţirii de Ucraina. Însă referendumul, denunţat ferm de către Occident ca ilegitim, s-a pronunţat masiv pentru secesiune. Rusia a anexa Crimeea pe 19 martie 2014.
În acest documentar, care marchează un an de la referendum, Putin afirmă despre situaţia pregătirii nucleare de război că "eram pregătiţi să murim". Crimeea "este teritoriul nostru (din punct de vedere) istotic. Acolo trăiesc ruşi. Ei erau în pericol. Nu putem să-i abandonăm", adaugă el.
Aceste declaraţii au fost preluate pe site-ul radioteleviziunii ruse după ce au fost transmise în Extremul Orient rus şi înainte ca documentarul să fie difuzat la Moscova.
Putin mai spune că planificarea unei operaţiuni în Crimeea a început imediat după fuga lui Ianukovici.
"Nu ne-am gândit niciodată să despărţim Crimeea de Ucraina până în momentul în care au început aceste evenimente, (iar) Guvernul a fost răsturnat", afirmă el, reiterând versiunea rusă despre protestele violente, potrivit căreia Ianukovici a fost victima unei lovituri de stat.
El spune că a cerut să fie efectuat un "sondaj de opinie aplicat" asupra intenţiei locuitorilor din peninsulă de a rămâne în cadrul Ucrainei. Însă nu oferă detalii despre felul în care a fost realizat acest sondaj, subliniind doar că "a devenit clar că 75% din populaţie dorea să se alăture Rusiei".
Moscova a dezminţit, iniţial, că forţele care nu purtau însemne şi care au preluat controlul în Crimeea ar fi fost ruse, însă Putin a recunoscut ulterior acest lucru. În documentarul de duminică, el afirmă că a ordonat Ministerului rus al Apărării să mobilizeze trupe din cadrul forţelor speciale de informaţii, puşcaşi marini şi paraşitişti, "sub acoperirea consolidării protecţiei instalaţiilor noastre militare".
Flota rusă la Marea Neagră îşi are cartierul general în Crimeea. Ea şi-a păstrat bazele din peninsulă după prăbuşirea fostei Uniuni Sovietice, în baza unui acord cu Ucraina.
Însă Putin afirmă, în documentar, că trupele nu au fost trimise din Rusia în Crimeea, deşi Camera superioară a Parlamentului rus a autorizat o asemenea acţiune, şi adaugă că numărul militarilor ruşi din peninsulă nu a depăşit niciodată 20.000, conform prevederilor acordului cu privire la menţinerea Flotei la Marea Neagră acolo.
Putin a declarat, de asemenea, că forţele ruse l-au ajutat pe Ianukovici să fugă din Rusia.
După ce a fugit din Kiev, fostul preşedinte prorus a apărut la Harkov. Ulterior el a dispărut timp de câteva zile. Presa scria la vremea respectivă că el şi anturajul său din domeniul securităţii au pornit într-o călătorie disperată, prin estul ţării, după care s-a dus în Crimeea, în căutarea unui loc în care să se simtă în siguranţă. Versiunea prezentată de Putin pare să confirme aceste informaţii de presă.
Liderul rus a spus că forţele ruse au încercat să păstreze contactul cu Ianukovici în timp ce acesta fugea prin Ucraina, iar până la urmă "l-am adus pe teritoriul rus".
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Citește pe alephnews.ro: Topul celor mai dorite branduri de lux. Prada a fost doborâtă de Miu Miu
Citește pe www.zf.ro: Final de linie. Prima industrie care va fi ucisă de Inteligenţa Artificială. ”În cel mult un an, toate centrele vor dispărea”
Citește pe www.zf.ro: Gigantul Delhaize, proprietarul Mega Image, deschide la Bucureşti un centru de servicii unde angajează sute de IT-işti. Recrutările deja au început
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Avertismentul dat de oamenii de știință: Peste jumătate din populația lumii s-ar putea îmbolnăvi de boli transmise de țânțari
Final de linie. Prima industrie care va fi ucisă de Inteligenţa Artificială. ”În cel mult un an, toate centrele vor dispărea”
Lanţul românesc de restaurante ce se luptă cu giganţii KFC şi McDonald’s a facut 48 de milioane de euro anul trecut şi vrea să se extindă cu până la 50 de noi locaţii, inclusiv la nivel international
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Umilită din cauza listei de cumpărături! Ce a pățit Lili din Iași, după ce a luat coniac și bere de la magazinul din apropierea casei
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe