Rafael Grossi, ales director al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică, în defavoarea românului Cornel Feruţă

Diplomatul argentinian Rafael Mariano Grossi a fost ales, marţi, director al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), în detrimentul românului Cornel Feruţă, informează agenţia Associated Press.

765 afișări
Imaginea articolului Rafael Grossi, ales director al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică, în defavoarea românului Cornel Feruţă

Rafael Grossi, ales director al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică, în ciuda românului Cornel Feruţă

Consiliul Guvernatorilor AIEA a decis prin vot alegerea lui Rafael Mariano Grossi în funcţia de director general. Decizia va trebui validată formal în Conferinţa Generală a Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică, în care sunt reprezentate toate cele 171 de naţiuni membre.

Rafael Mariano Grossi, actualul ambasador argentinian la AIEA, a câştigat în faţa românului Cornel Feruţă cu un raport de voturi de 24-10 în cadrul sesiunii desfăşurate marţi.

MAE salută numirea lui Rafael Grossi la conducerea AIEA şi îşi exprimă dorinţa de cooperare

Ministerul de Externe felicită numirea argentinianului Rafael Grossi la conducerea AIEA şi îşi exprimă disponibilitatea de a coopera cu acesta pentru a păstra prestigiul Agenţiei, având în vedere provocările şi complexitatea dosarelor pe care le gestionează.

„Votul de astăzi a marcat încheierea procesului de alegere a Directorului General al AIEA în Consiliul Guvernatorilor, în condiţiile în care a fost atins pragul minim necesar (2/3 din 35 de state membre în Consiliul Guvernatorilor). Conform procedurii, alegerea urmează să fie confirmată de Conferinţa Generală, organul decizional al Agenţiei.Ministerul Afacerilor Externe adresează felicitări candidatului argentinian şi îşi exprimă disponibilitatea de a coopera cu acesta pentru prezervarea credibilităţii şi imparţialităţii recunoscute în plan internaţional ale AIEA. MAE consideră esenţială păstrarea prestigiului Agenţiei de la Viena, în special având în vedere provocările şi complexitatea dosarelor pe care le gestionează”, transmite MAE, într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.

Instituţia îl felicită şi pe ambasadorul român Cornel Feruţă pentru activitatea depusă, atât ca parte a echipei fostului Director General al AIEA, Yukiya Amano, cât şi ca director interimar.

„Rezultatele obţinute de ambasadorul Cornel Feruţă reflectă sprijinul important pentru candidatura sa din partea mai multor state membre ale Consiliului Guvernatorilor. Reamintim că în etapele precedente ale procesului de alegere, candidatul român a obţinut un maxim de 17 voturi. Activitatea ambasadorului Feruţă, atât ca parte a echipei fostului Director General al AIEA, Yukiya Amano, cât şi la conducerea Agenţiei, în procesul de tranziţie, a fost şi continuă să fie unanim apreciată de statele membre. Deţinerea unor funcţii înalte în conducerea Agenţiei de la Viena, care au culminat cu alegerea diplomatului român de către Consiliul Guvernatorilor în calitate de Director General în exerciţiu al AIEA, reflectă importanţa şi expertiza pe care România o deţine la nivelul organizaţiilor relevante din sistemul internaţional. Ministerul Afacerilor Externe îşi exprimă întreaga apreciere faţă de activitatea diplomatică şi profesionalismul ambasadorului Cornel Feruţă”, mai transmite MAE.

Foto: Facebook

Taguri:
aiea,
director,

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici