Rata inflaţiei din Turcia atinge un nou maxim al ultimilor 20 de ani

Inflaţia în Turcia a crescut la un nou maxim al ultimilor 20 de ani, la 54,44% pentru luna februarie, în condiţiile în care lira continuă să sufere, iar preţurile la energie urcă, scrie CNBC.

2409 afișări
Imaginea articolului Rata inflaţiei din Turcia atinge un nou maxim al ultimilor 20 de ani

Preţurile bunurilor de consum au crescut cu 4,81% faţă de luna precedentă, potrivit datelor publicate joi de Institutul de Statistică din Turcia. Indicele preţurilor de producţie a urcat cu 7,22% faţă de luna precedentă, înregistrând o creştere anuală de 105%.

Importurile record de energie din ianuarie au contribuit la creşterea deficitului comercial al Turciei, iar preţurile materiilor prime continuă să crească pe fondul îngrijorărilor legate de aprovizionare şi al invaziei ruseşti din Ucraina. Ţiţeiul Brent a crescut cu 53% de la începutul anului.

Preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a prioritizat creditul şi exporturile, susţinând în mod constant - împotriva credinţei economice - că majorarea ratelor agravează de fapt inflaţia în loc să o domolească.

Banca centrală a Turciei a redus ratele dobânzilor cu 500 de puncte de bază din septembrie, până la 14%.

Lira turcească a pierdut aproximativ 47% din valoarea sa în ultimul an, în urma refuzului lui Erdogan de a majora ratele, în timp ce inflaţia a crescut în mod constant. Turbulenţele monedei i-au afectat puternic pe turci, deoarece valoarea salariilor lor a scăzut, iar costurile de trai au crescut dramatic.

Inflaţia din ianuarie a fost de 48,7%, fiind deja cea mai mare din ultimele două decenii. La jumătatea lunii februarie, Erdogan a promis să "rupă lanţurile ratelor dobânzii" şi să reducă inflaţia la o singură cifră. El a pus problemele valutare ale Turciei pe seama "instrumentelor financiare străine".

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici