Raul Castro este noul preşedinte al Cubei

Raul Castro a fost ales, duminică, de către Adunarea Naţională, preşedintele Cubei pentru un mandat de cinci ani, succedându-l pe fratele său, Fidel Castro, care a condus această ţară timp de o jumătate de secol.

1 afișare
Imaginea articolului Raul Castro este noul preşedinte al Cubei

Raul Castro este noul preşedinte al Cubei

"Îmi asum responsabilitatea care mi-a fost încredinţată cu convingerea că (...) cel care a condus revoluţia cubaneză este unic, Fidel este Fidel (...) Fidel este de neînlocuit", a declarat noul preşedinte într-un discurs rostit imediat după alegerea sa.

Acesta a cerut imediat Adunării Naţionale, de care a a fost ales, permisiunea de a se "consulta" cu fratele său "privind deciziile de o importanţă specială pentru viitorul naţiunii, mai ales în legătură cu domeniul apărării, politică externă şi dezvoltare economică a ţării".

Supusă votului imediate, propunerea sa a fost aprobată în unanimitate, cu mâna ridicată, de către membrii Adunării, în ropote de aplauze.

Preşedintele Parlamentului, Ricardo Alarcon, a anunţat şi numirea în funcţia de prim vicepreşedinte a numărului doi în ierarhia regimului, Jose Ramon Machado, în vârstă de 78 de ani, o altă figură a "vechii gărzi".

Raul Castro, în vârstă de 76 de ani, general şi ministru al Apărării odată cu victoria revoluţionară din 1959, a sigurat interimatul fratelui său, Fidel, de când acesta a suferit o operaţie în iulie 2006, în urma unei hemoragii intestinale.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici