„Îi voi spune preşedintelui Barack Obama: «iată cum au utilizate armele pe care le-aţi furnizat !»”, a declarat Erdogan vineri, conform site-ului agenţiei Reuters.
„În urmă cu câteva luni, i-am spus lui Barack Obama despre armamentul furnizat de Statele Unite. Au fost trimise trei avioane cu arme: jumătate au ajuns la organizaţia teroristă Daesh (n.red. – Stat Islamic), iar cealaltă jumătate la grupul kurd Partidul Uniunii Democratice (PYD)”, a adăugat Erdogan.
„Împotriva cui au fost folosite aceste arme? Au fost utilizate contra civililor şi au murit oameni”, a subliniat Erdogan.
Preşedintele Turciei pare să se refere la un transport american de armament de la sfârşitul anului 2014 destinat miliţiilor kurde din oraşul sirian Kobane. Oficiali de la Pentagon au admis că o parte din acel transport de armament a ajuns la militanţi ai organizaţiei teroriste Stat Islamic. Ulterior, Pentagonul a anunţat că armele furate au fost localizate şi distruse printr-un atac aerian.
Şoimii Libertăţii Kurdistanului, o grupare disidentă a mişcării separatiste Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK), a revendicat vineri seară atentatul comis miercuri la Ankara, soldat cu 28 de morţi.
Citeşte şi: O grupare kurdă desprinsă din PKK revendică atentatul de la Ankara, soldat cu 28 de morţi
Administraţia Recep Tayyip Erdogan a atribuit atentatul de la Ankara altei mişcări kurde, Partidul Uniunii Democratice (PYD), activ în Siria şi Irak, care însă neagă orice implicare.
Administraţia de la Ankara încearcă, pe fondul unor disensiuni cu SUA şi UE, să atribuie insurgenţilor kurzi responsabilitatea atentatului de la Ankara, deşi gruparea Unitatea de Protecţie a Poporului Kurd (YPG) a respins acuzaţiile, anunţând că atacul a fost comis de reţeaua teroristă Stat Islamic.
Premierul Ahmet Davutoglu a declarat, joi, că atentatul comis miercuri seară la Ankara, soldat cu 28 de morţi, este opera grupării Unitatea de Protecţie a Poporului Kurd (YPG), activă în Siria, în complicitate cu Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK). În acest context, Administraţia Recep Tayyip Erdogan a intensificat raidurile aeriene antikurde în nordul Irakului.
Citeşte şi: EXPLOZIE puternică în apropierea unei baze militare din capitala Turciei: Cel puţin 28 de persoane au murit, iar alte 61 au fost rănite – FOTO, VIDEO
În urmă cu câteva zile, Turcia şi Statele Unite au avut un schimb dur de replici din cauza grupului kurd YPG. Ankara susţine că organizaţia kurdă cooperează cu Rusia în Siria şi este asociată cu Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK), care are de mult timp revendicări teritoriale în Turcia.
Autorităţile turce au spus în repetate rânduri că grupul YPG, aripa militară a Partidului Uniunii Democratice (PYD), este o organizaţie teroristă care are legături puternice cu teroriştii din cadrul Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK) şi că ambele grupuri sunt coordonate de aceleaşi centre de operaţiuni din localitatea irakiană Qandil.
Citeşte şi: Recep Erdogan cere tragerea la răspundere a Rusiei pentru presupuse crime comise în Siria
Citeşte şi: Recep Erdogan ia în derâdere acuzaţiile Rusiei privind un plan al Turciei de invadare a Siriei