Masa de prânz va avea lor la palatul Elysee, iar discuţiile sunt aşteptate să se concentreze pe situaţia din Siria şi pe relaţiile între Turcia şi Uniunea Europeană. Cu toate acestea, preşedintele Macron ar putea menţiona şi îngrijorarea UE pentru acţiunile Turciei în urma tentativei eşuate de lovitură de stat.
Vizita în Franţa reprezintă prima vizită a lui Erdogan încă din iulie 2016, când armata a încercat să preia controlul asupra Turciei, bilanţul confruntărilor militare soldându-se cu 265 de răniţi.
Într-un interviu acordat joi postului francez LCI, Erdogan a declarat că a avut parte de un „început bun” cu liderul Franţei, însă într-un interviu acordat publicaţiei Le Point, în luna august, Macron a recunoscut că „a fi nevoit să vorbească o dată la 10 zile cu Erdogan” reprezintă unul dintre dezavantajele funcţiei sale.
Invitarea preşedintelui turc în Franţa, care a ordonat mii de arestări ale unor oficiali, academicieni, jurnalişti şi activişti, a atras criticile partidelor franceze de stânga.
Primarul Parisului, Anne Hidalgo, a declarat că este îngrijorată de situaţia „drepturilor omului şi democraţiei locale din Turcia”.
Cu toate acestea, Emmanuel Macron a insistat că „menţinerea dialogului cu Ankara” este necesară.
Macron şi Erdogan s-au întâlnit deja la un summit NATO la Bruxelles, iar în luna septembrie s-au întâlnit în cadrul unei reuniuni a Adunării Generale ONU. Pe lângă întâlniri, cei doi au purtat discuţii cu privire la eliberarea celor doi jurnalişti francezi reţinuţi în Turcia.
Preşedintele Franţei a declarat că va menţiona din nou, în timpul discuţiilor de vineri, situaţia jurnaliştilor turci.
În acelaşi context, organizaţia neguvernamentală Amnesty International, al cărei lider turc, Taner Kilic, a fost arestat, a declarat că Macron „trebuie să-i reamintească lui Erdogan că apărătorii drepturilor omului nu sunt terorişti”.
Unul dintre cele mai importante lucruri care se află pe agenda discuţiilior este relaţia cu Uniunea Europeană, unde Turcia a încercat să adere în ultimii 50 de ani.
Citeşte şi: ”Ciclonul-bombă” a lovit estul Canadei şi Statele Unite | Aproximativ 4.000 de zboruri au fost anulate şi 17 persoane au murit – GALERIE FOTO
Citeşte şi: Igor Dodon: Destabilizarea situaţiei din Republica Moldova este în interesul oponenţilor Rusiei
Citeşte şi: Administraţia Donald Trump şi-a înăsprit poziţia privind vânzarea de canabis pentru uz recreaţional
Citeşte şi: De ce Coreea de Nord a reuşit să-şi dezvolte programul nuclear, în timp ce Irak şi Libia au eşuat. Cei trei factori-cheie prin care Phenianul a ajuns o adevărată putere balistică
Citeşte şi: Ministrul de Externe al Turciei: Ankara îşi doreşte un nou început în relaţiile cu Berlinul