De ce Coreea de Nord a reuşit să-şi dezvolte programul nuclear, în timp ce Irak şi Libia au eşuat. Cei trei factori-cheie prin care Phenianul a ajuns o adevărată putere balistică

Coreea de Nord era considerată mult prea săracă, autoritaristă şi vulnerabilă pentru a reuşi să-şi dezvolte serios programele nucleare şi arsenalul balsitic. Totuşi, Phenianul a reuşit să pună la punct arme cu reale capabilităţi nucleare, culminând cu testarea, la finalul lunii noiembrie, a unei rachete balistice intercontinentale. De ce a reuşit Coreea de Nord să ducă la capăt acest proces în vreme ce alte state ca Irak sau Libia au eşuat?

5307 afișări
Imaginea articolului De ce Coreea de Nord a reuşit să-şi dezvolte programul nuclear, în timp ce Irak şi Libia au eşuat. Cei trei factori-cheie prin care Phenianul a ajuns o adevărată putere balistică

De ce Coreea de Nord a reuşit să-şi dezvolte programul nuclear, în timp ce Irak şi Libia au eşuat. Cei trei factori-cheie prin care Phenianul a ajuns o adevărată putere balistică

Există trei factori principali care justifică succesul nord-coreenilor în tot acest demers, arată o analiză Washington Post.

1. Kim Jong-un a făcut din dezvoltarea armelor nucleare principalul său scop

Liderii autoritari ar putea părea că urmăresc cu determinare scopurile nucleare, dar nu toţi fac din acest lucru o prioritate. După ce a preluat conducerea statului de la tatăl său, Kim Jong II, la finalul lui 2011, Kim Jong-un a făcut din dezvoltarea armelor nucleare principalul său scop. Acesta a redirecţionat resursele ţării către proiectul balistic, a promovat ştiinţa ca unul dintre punctele focale ale regimului şi şi-a aliniat cu atenţie imaginea cu cea a oamenilor de ştiinţă şi cercetătorilor.

Pe de altă parte, lideri precum Saddam Hussein şi Muammar Gaddafi au fost inconsistenţi în ceea ce priveşte demersurile nucleare. Saddam a invadat Kuweitul în 1990, o perioadă în care programul balistic iranian se apropia să devină o adevărată revelaţie. Dacă dictatorul nu ar fi invadat statul în acel moment crucial, atrăgându-şi astfel atenţia şi opoziţia SUA, cel mai probabil Irakul ar fi dezvoltat instrumente balistice până la mijlocul anilor '90.

Abordarea lui Gaddafi faţă de programul nuclear a fost în egală măsură ambivalent, discuţiile fiind marcate de controverse în sânul regimului libian pe marginea necesităţii şi utilităţii dezvoltării unei astfel de infrastructuri. În anii 1990, Gaddafi a urmărit să pună la punct arsenalul nuclear, timp în care purta şi discuţii cu SUA în care se arăta de acord să renunţe la aceste manevre în schimbul îmbunătăţirii relaţiilor bilaterale. Până la urmă, acesta a abandonat programul ca parte a unei înţelegeri pe care a încheiat-o cu Statele Unite şi Marea Britanie, la finalul anului 2003, o decizie decisivă, aşa cum punctează oficialii nord-coreeni cu orice ocazie, întrucât SUA şi coaliţia NATO au sprijinit revoltele care au răsturnat în 2011 regimul din Libia.

2. Kim Jong-um a protejat oamenii de ştiinţă

Strategia de management e importantă şi de multe ori subestimată, fiind un factor pe care unii dictatori îşi construiesc succesul, în vreme ce alţii dau greş.

Autocraţii tratează instituţiile de stat diferit de cele ştiinţifice. Kim Jong II a condus mai ales prin intermediul structurilor consacrate, fără să pună cercetătorii mai presus de alte elite. Kim Jong-un, însă, a venit cu o abordare mai personală, subordonându-şi instituţiile-cheie prin epurări masive. Oamenii de ştiinţă au fost, însă, puşi la adăpost de aceste „purificări" şi le-au fost acordat privilegii exclusive, inclusiv locuinţe noi şi hrană mai multă şi mai bună.

Despre Kim Jong-un se spune că nu a ordonat executarea cercetătorilor, ci dimpotrivă, şi-a construit o reputaţie de persoană tolerantă la eşecuri, ca parte a procesului ştiinţific de învăţare. Acesta pare să fi adoptat o abordare bazată pe meritocraţie în ceea ce priveşte angajarea cercetătorilor, implicarea lor în programe militare şi selectarea noilor generaţii de lideri ştiinţifici. Aceste eforturi au contribuit cel mai probabil la accelerarea din ultimii ani a programului nuclear.

Şi Hussein a transformat programul nuclear irakian într-un sistem meritocratic, oamenii de ştiinţă implicaţi în aceste activităţi bucurându-se la acea dată de o gamă largă de privilegii şi de resurse, practic, nelimitate, în ciuda austerităţii care domina ţara, pe fondul economiei destul de lente. 

Citeşte continuarea AICI

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici