Recep Tayyip Erdogan spune că Donald Trump l-a sunat să-şi ceară SCUZE, lucru infirmat de Casa Albă

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, a afirmat că Donald Trump şi-a cerut scuze pentru incidentele violente dintre agenţii de securitate ai preşedintelui turc şi un grup de protestatari americani ce au avut loc în luna mai în SUA, în urma cărora au fost arestaţi 15 ofiţeri turci, relatează CNBC.

1951 afișări
Imaginea articolului Recep Tayyip Erdogan spune că Donald Trump l-a sunat să-şi ceară SCUZE, lucru infirmat de Casa Albă

Recep Tayyip Erdogan spune că Donald Trump l-a sunat să-şi ceară SCUZE, lucru infirmat de Casa Albă

Într-un interviu acordat marţi pentru PBS News Hour, Erdogan a precizat că preşedintele SUA l-a contactat în urmă cu o săptămână pentru a-şi cere scuze pentru arestarea celor 15 ofiţeri de securitate şi pentru incidentele din timpul vizitei lui Erdogan în Statele Unite.

”Preşedintele Trump m-a sunat acum o săptămână şi am atins această temă. El a spus că îi pare rău şi că va urmări această problemă”, a declarat Erdogan.

Cu toate acestea, un oficial de la Casa Albă a infirmat spusele lui Erdogan, precizând că a fost o discuţie între cei doi lideri, însă preşedintele american nu a prezentat nicio scuză.

Recent, Procuratura Districtului Columbia a anunţat că 19 persoane, inclusiv 15 agenţi de securitate ai preşedintelui turc, au fost inculpaţi în legătură cu incidentele violente produse, în luna mai, la Washington, în cursul vizitei lui Recep Erdogan. Agenţii de securitate ai preşedintelui Turciei au fost implicaţi în confruntări cu protestatari, în apropierea reşedinţei ambasadorului turc la Washington, în timpul vizitei lui Erdogan. Ulterior, Erdogan a catalogat drept "scandaloasă" decizia autorităţilor americane.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici