RECOMPENSĂ de peste 85 de milioane de dolari pentru cei patru ostatici răpiţi în Filipine - VIDEO

Militanţii islamişti din regiunea de sud a Insulelor Filipine au solicitat peste 85 de milioane de dolari drept recompensă pentru cei trei cetăţeni străini şi un filipinez răpiţi dintr-o staţiune turistică din Filipine în luna septembrie, informează site-ul agenţiei de presă DPA.

631 afișări
Imaginea articolului RECOMPENSĂ de peste 85 de milioane de dolari pentru cei patru ostatici răpiţi în Filipine - VIDEO

RECOMPENSĂ de peste 85 de milioane de dolari pentru cei patru ostatici răpiţi în Filipine (Imagine: Captura video)

Anunţul a fost descoperit de o organizaţie cu sediul în SUA specializată în monitorizarea activităţilor teroriste. Armata filipineză a declarat, miercuri, că verifică solicitarea de recompensă, exprimată printr-o înregistrare video de militanţii grupului terorist Abu Sayyaf din sudul insulelor Filipine şi difuzată online de organizaţia de monitorizare a activităţilor teroriste SITE.

În înregistrarea de 87 de secunde obţinută de SITE, cei patru ostatici - canadienii John Ridsdel şi Robert Hall, norvegianul Kjartan Sekkingstad şi filipinezul Marites Flor - apar flancaţi de bărbaţi mascaţi şi înarmaţi, îmbrăcaţi în negru.

Unul dintre băbaţii mascaţi şi cei trei cetăţeni străini anunţă că o recompensă de un milion de pesos (21,3 milioane de dolari) trebuie plătită pentru fiecare ostatic în parte pentru ca aceştia să fie eliberaţi. Este cea mai mare recompensă solicitată de grupul terorist Abu Sayyaf.

"Se cere o recompensă de un milion de pesos pentru fiecare", afirmă Risdel, unul dintre cei doi cetăţeni canadieni răpiţi, în timp ce un bărbat mascat îl ameninţă cu o macetă îndreptată spre gâtul său.

"Fac apel la premierul canadian şi la cetăţenii din Canada, vă rog să-mi plăţi recompensa cât mai repede sau vieţile noastre vor fi în mare pericol", a adăugat acesta.

"Aceşti oameni sunt foarte serioşi şi nu sunt de încredere", a zis Robert Hall, cel de-al doilea ostatic canadian, adăugând că "Trebuie să-i luaţi în serios. Ajutaţi-ne, eliberaţi-ne de aici".

Cei patru au fost răpiţi în data de 21 septembrie din staţiunea Oceanview, situată pe insula Samal. Există presupuneri că ei ar fi ţinuţi ostatici pe insula Jolo, situată la 1.000 de kilometri de Manila, fiind ţinuţi captivi în junglă.

Insula Samala este una dintre cele mai frecventate zone turiste din Filipine. Aproximativ 680.000 de turişti au vizitat insula în ultimul an, dintre care 30.000 de cetăţeni străini.

Grupul terorist Abu Sayyaf, afiliat organizaţiei Al-Qaida, este considerat responsabil de unele dintre cele mai grave atacuri teroriste din Filipine.

Pe lângă cei doi canadieni şi un norvegian, există presupuneri că militanţii islamişti ar ţine în captiviate şi alţi cetăţeni străini, printre care un olandez, doi malaiezieni şi un preot italian.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici