Record de precipitaţii la Seul. Şapte persoane au murit

Cel puţin şapte persoane au murit în capitala sud-coreeană Seul şi în împrejurimi, au anunţat marţi autorităţile, după ce ploile torenţiale au întrerupt curentul electric, au provocat alunecări şi au inundat drumurile şi metrourile, potrivit Reuters.

226 afișări
Imaginea articolului Record de precipitaţii la Seul. Şapte persoane au murit

Record de precipitaţii la Seul. Şapte persoane au murit

În partea de sud a Seulului au căzut peste 100 mm de ploaie pe oră la sfârşitul zilei de luni, iar în unele părţi ale oraşului au căzut 141,5 mm de ploaie, cea mai mare cantitate de precipitaţii din ultimele decenii, potrivit Administraţiei Meteorologice Coreene (KMA).

Precipitaţiile acumulate în Seul de la miezul nopţii de luni se ridicau la 420 mm, iar marţi sunt prognozate mai multe ploi.

În cartierul de lux Gangnam, unele clădiri şi magazine au fost inundate şi au rămas fără curent electric, în timp ce maşini, autobuze şi staţii de metrou au fost blocate din cauza apei.

Cel puţin cinci persoane au murit în Seul şi alte două în provincia vecină Gyeonggi până marţi dimineaţă, a anunţat Comandamentul central de combatere a dezastrelor. Patru oameni au murit după ce au fost prinşi în clădiri inundate, o persoană a fost electrocutată, alta a fost găsită sub dărâmăturile unei staţii de autobuz, iar ultima a murit într-o alunecare de teren, a precizat comandamentul. De asemenea, cel puţin nouă persoane au fost rănite, în timp ce şase au fost date dispărute.

Sediul central a ridicat alerta de criză la cel mai înalt nivel şi a cerut instituţiilor să îşi adapteze orele de lucru. Preşedintele Yoon Suk-yeol a prezidat o reuniune de urgenţă, ordonând autorităţilor să se concentreze pe prevenirea victimelor şi pe controlul şi recuperarea rapidă ale zonelor inundate.

KMA a emis avertismente de ploi abundente valabile în capitală şi în zona metropolitană de 26 de milioane de locuitori, precum şi în părţi din provinciile Gangwon şi Chungcheong. Meteorologii se aşteaptă ca precipitaţiile abundente pentru partea centrală a ţării să continue cel puţin până miercuri.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici