Prima pagină » Știri externe » Record de temperatura extremă în Japonia: 41,8°C, culturile de orez în pericol

Record de temperatura extremă în Japonia: 41,8°C, culturile de orez în pericol

Japonia a înregistrat marți cea mai ridicată temperatură din istorie, de 41,8°C, în contextul unui val de căldură extremă care a afectat grav sănătatea populației și culturile de orez. Guvernul a emis alerte de insolație și a anunțat măsuri de urgență pentru a limita impactul asupra agriculturii.
Record de temperatura extremă în Japonia: 41,8°C, culturile de orez în pericol
Imagine cu caracter ilustrativ. Sursa foto: X

Japonia a doborât marți recordul național de temperatură, înregistrând 41,8°C în orașul Isesaki, prefectura Gunma, potrivit Agenției Meteorologice Japoneze.

Temperatura a depășit precedentul record de 41,2°C stabilit cu doar o săptămână în urmă în orașul Tamba, prefectura Hyogo.

Conform Reuters, autoritățile au emis alerte de insolație pentru Tokyo și alte regiuni, îndemnând populația să evite deplasările și să stea la adăpost de soare.

Potrivit Agenției pentru Managementul Incendiilor și Dezastrelor, peste 53.000 de persoane au fost spitalizate în această vară din cauza șocului termic.

„Astăzi este o zi ucigător de fierbinte,” a spus Takeshi Ishikawa, un muncitor auto în vârstă de 63 de ani, care își umplea sticla de apă într-o fântână din centrul Tokyo-ului. „Dacă se ajunge la 42 de grade, e mai cald decât baia pe care o fac la 40.”

Temperaturile medii au crescut constant în ultimele luni, iar regiunea de nord-est, de-a lungul Mării Japoniei, se confruntă cu secetă severă, ridicând semne de întrebare privind recolta de orez.

Căldura extremă a dus și la o înmulțire a insectelor dăunătoare, precum ploșnițele, în zonele cultivate cu orez.

Într-o conferință de presă, ministrul Agriculturii Shinjiro Koizumi a anunțat adoptarea unei politici de stimulare a producției de orez pentru a preveni viitoare crize alimentare. „Trebuie să acționăm rapid și cu simțul urgenței pentru a preveni pagubele cauzate de temperaturile extreme,” a declarat oficialul.