Refugiaţii palestinieni se întorc din lagărele din Siria

  • Autorităţile din Damasc au anunţat că vor permite întoarcerea refugiaţilor palestinieni
  • Până acum s-au întors 470 de familii
  • Luptătorii Statului Islamic au controlat ani de zile lagărul de la Yarmouk
1032 afișări
Imaginea articolului Refugiaţii palestinieni se întorc din lagărele din Siria

Refugiaţii palestinieni se întorc din lagărele din Siria

Refugiaţii palestinieni care au trăit în lagăr se întorc treptat la casele lor.

Tabăra Yarmouk, cea mai mare tabără de refugiaţi palestinieni din Siria, a fost cunoscută cândva drept capitala diasporei palestiniene. Aceasta adăpostea peste 160.000 de refugiaţi palestinieni înainte de izbucnirea războiului din 2011. Până acum s-au întors 470 de familii.

Ahmad Sharaat spune că a trăit în casa unui prieten deoarece casa sa era nelocuibilă.

„Am fugit cu familia mea în 2015. Am locuit în cartierul Al-Zahira timp de trei ani şi, în al patrulea an, ne-am întors şi am locuit în această casă care aparţine unui prieten de-al meu, deoarece casa mea este deteriorată şi nu se poate locui în ea”, povesteşte Ahmad Sharaat, potrivit AP. 00:45

„După ce tabăra a fost eliberată (de rebelii opoziţiei siriene şi aliaţii lor) am solicitat permisiunea (să ne întoarcem în lagăr) şi guvernul sirian ne-a ajutat să mulţumim lui Dumnezeu şi ne-am întors. Cel puţin trăim din nou în tabără după ce am fost eliberaţi de acei oameni îngrozitori”, spune şi Um Mohammad, o altă refugiată palestiniană.

Rama Jabali doreşte ca autorităţile să permită deschiderea magazinelor.

„Vrem doar ca autorităţile siriene să ne deschidă piaţa aici sau chiar unele magazine, astfel încât să ne putem baza pe ea şi să trăim fără a fi nevoie să mergem dincolo de tabără”, mai spune refugiata.

Luptătorii Statului Islamic au controlat ani de zile principalele părţi ale lagărului Yarmouk din Damasc şi s-au luptat cu forţele guvernamentale siriene şi cu aliaţii lor palestinieni.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici