Regimul lui al-Assad, dispus să reia negocierile cu opoziţia în mod necondiţionat

Administraţia Bashar al-Assad este pregătită să reia negocierile de pace cu reprezentanţii opoziţiei pe 15 aprilie, fără precondiţii, informează Televiziunea publică siriană.

664 afișări
Imaginea articolului Regimul lui al-Assad, dispus să reia negocierile cu opoziţia în mod necondiţionat

Regimul lui al-Assad, dispus să reia negocierile cu opoziţia în mod necondiţionat

"Administraţia de la Damasc este pregătită să reia necondiţionat negocierile din 15 aprilie", a declarat luni ministrul sirian de Externe, Walid al-Moualem.

Şeful diplomaţiei siriene a făcut aceste afirmaţii cu ocazia unei întrevederi cu emisarul Naţiunilor Unite pentru Siria, Staffan de Mistura, aflat în vizită la Damasc, informează site-ul agenţiei Reuters.

Siria se confruntă, începând din martie 2011, cu revolte reprimate violent şi cu un conflict militar între serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad, forţele opoziţiei şi grupuri teroriste, inclusiv organizaţia sunnită Stat Islamic (Stat Islamic în Irak şi Siria / Stat Islamic în Irak şi Levant). Bilanţul conflictului depăşeşte, conform estimărilor ONU, 270.000 de morţi.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici