- Home
- Externe
- (03.11.2022, 18:40)
- Iulian Moşneagu
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Facem România Bine
- Ieși pe plus
- Video
Rishi Sunak renunţă la planul lui Liz Truss de a muta ambasada Marii Britanii din Israel la Ierusalim
Premierul britanic Rishi Sunak a renunţat la un plan controversat al predecesorului său de a muta ambasada Marii Britanii din Israel la Ierusalim, a anunţat Downing Street.
1106 afișări

Fostul prim-ministru Liz Truss a dat startul unei analize pentru a stabili dacă Marea Britanie ar trebui să urmeze decizia administraţiei Donald Trump de a muta ambasada SUA din Tel Aviv.
Luând cuvântul la o adunare a Prietenilor Conservatori ai Israelului, organizată în timpul cursei din această vară pentru conducerea ţării, Rishi Sunak a declarat că există "argumente foarte puternice" pentru mutarea ambasadei şi recunoaşterea oficială a Ierusalimului drept capitală a Israelului, dar a recunoscut că ar putea fi mai uşor de spus decât de făcut.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Jane Fonda a rămas cu o tăietură pe față după palma dată de Jennifer Lopez: „Nu și-a cerut niciodată scuze”
-
Putin anunţă că Rusia va amplasa arme nucleare tactice în Belarus
-
Victorie pentru industria auto germană. Comisia Europeană şi Germania ajung la un acord în disputa privind interzicerea motoarelor cu ardere internă
-
Andorra - România 0-2. Tricolorii obţin prima victorie din preliminariile Euro 2024
Întrebată joi dacă guvernul ia în continuare în considerare relocarea, o purtătoare de cuvânt de la nr. 10 a spus: "A fost analizată. Nu există planuri de a muta ambasada britanică în Israel de la Tel Aviv".
Mutarea ambasadei ar fi interpretată ca o recunoaştere de către Marea Britanie a Ierusalimului drept capitală a Israelului, în ciuda faptului că atât israelienii, cât şi palestinienii susţin că este capitala lor, scrie POLITICO.
Un grup juridic palestinian, Centrul Internaţional de Justiţie pentru Palestinieni, a avertizat luna trecută, într-o scrisoare adresată lui Truss, că va solicita o revizuire judiciară dacă guvernul va continua cu acest plan.
Mişcarea a fost condamnată de mai mulţi parlamentari, inclusiv de fostul ministru de externe şi omologul conservator William Hague, care a susţinut că mişcarea "ar fi o încălcare a rezoluţiilor Consiliului de Securitate al ONU de către unul dintre membrii săi permanenţi, ar încălca un angajament de lungă durată de a lucra pentru două state, pentru israelieni şi palestinieni, şi ar alinia Marea Britanie în afacerile externe cu Donald Trump ... mai degrabă decât cu întregul rest al lumii".
Fostul preşedinte american a mutat ambasada SUA în Israel în 2018 - o mişcare care a fost condamnată de guvernul britanic la vremea respectivă. Doar alte trei state membre ale ONU - Guatemala, Honduras şi El Salvador - au ambasade la Ierusalim.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



PROSPORT.RO

CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe