Rotterdam: Peste 80 de militanţi Greenpeace, reţinuţi

Peste 80 de militanţi ai organizaţiei ecologiste Greenpeace au fost reţinuţi sâmbătă la Rotterdam, după un protest faţă de construirea unei centrale electrice cu cărbuni.

26 afișări
Imaginea articolului Rotterdam: Peste 80 de militanţi Greenpeace, reţinuţi

Rotterdam: Peste 80 de militanţi Greenpeace, reţinuţi (Imagine: Mediafax Foto)

Treizeci şi doi dintre aceştia s-au legat cu lanţuri de utilajele şi macaralele de pe şantierul centralei companiei E.ON, apreciind că aceasta reprezintă un pericol pentru mediu.

Militanţii, de diferite naţionalităţi, au fost reţinuţi pentru intrarea ilegală pe şantier şi vor fi eliberaţi în cursul serii, a declarat Mignon van der Laan, purtător de cuvânt al poliţiei olandeze.

Ea a adăugat că, în cazul a 50 dintre cei reţinuţi şi a trei ziarişti au fost completate procese-verbale, dar cei 32 de militanţi vor fi chemaţi să compară în faţa justiţiei.

Nava Rainbow Warrior, aparţinând organizaţiei Greenpeace, se află ancorată în apropiere.

"Consecinţele pentru climă vor fi atât de dramatice, încât este necesară o acţiune urgentă acum", a declarat Meike Baretta, şeful campaniei Energie şi Climă lansată de Greenpeace. Organizaţia consideră că o treime din emisiile de gaze cu efect de seră se datorează arderii de combustibili fosili.

"Uzinele electrice alimentate cu cărbune pun în pericol obiectivul european de reducere cu 30 la sută a emisiilor de gaze cu efect de seră până în 2020. Trebuie renunţat la cărbuni dacă vrem să salvăm clima", a adăugat Baretta.

E.ON afirmă însă că uzina respectă legislaţia olandeză privind protecţia mediului. "Bineînţeles, nu putem nega faptul că aceste centrale electrice emit dioxid de carbon, dar facem tot ce este posibil pentru a fi cât mai curate cu putinţă", a declarat Hans Schoenmakers, purtător de cuvânt al companiei. "Producerea de electricitate este necesară şi nu poate proveni în întregime din energie solară sau eoliană", a adăugat el.

Un purtător de cuvânt al Greenpeace a afirmat că la protest au participat militanţi din 18 ţări, în principal din Germania, Austria, Canada, Marea Britanie, Elveţia şi Olanda.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici