Rusia a arestat aproape 20.000 de persoane pentru că au protestat faţă de războiul din Ucraina

Rusia a arestat aproape 20.000 de persoane pentru că au protestat faţă de războiul din Ucraina, potrivit unui raport recent al proiectului pentru drepturile omului OVD-Info, cu sediul în Rusia.

1926 afișări
Imaginea articolului Rusia a arestat aproape 20.000 de persoane pentru că au protestat faţă de războiul din Ucraina

Rusia a arestat aproape 20.000 de persoane pentru că au protestat faţă de războiul din Ucraina

Organizaţia a publicat în iulie un raport care a constatat că cel puţin 19.735 de persoane au fost arestate începând cu 24 februarie 2022, până la 22 iunie.
 
Raportul a arătat că 19.062 de persoane au fost arestate în timpul mitingurilor de protest, în timp ce 325 au fost arestate după aceea. Alte 360 de persoane au fost arestate pentru postări făcute pe reţelele de socializare sau pentru remarci făcute în discuţii private.
 
Majoritatea arestărilor, aproximativ 15.354, au fost efectuate în prima lună a invaziei, în timp ce regimul preşedintelui rus Vladimir Putin a luat măsuri drastice împotriva disidenţei.
 
OVD-Info a urmărit, de asemenea, zeci de legi noi adoptate de Duma de Stat, organul legislativ al ţării, pe care organizaţia le-a descris ca fiind "represiuni la nivel legislativ".
 
Cei care au fost reţinuţi în cazuri "anti-război" au afirmat că nu primesc suficientă apă potabilă în timpul detenţiei provizorii şi alte rele tratamente, relatează UPI.
 
Biroul Înaltului Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Drepturile Omului (OHCHR) a declarat toamna trecută că oficialii au fost "profund deranjaţi" de numărul de persoane arestate în Rusia pentru că au protestat faţă de războiul din Ucraina.
 
"Subliniem faptul că arestarea unor persoane doar pentru că şi-au exercitat drepturile de întrunire paşnică şi libertatea de exprimare constituie o privare arbitrară de libertate", a declarat OHCHR.
 
"Solicităm eliberarea imediată a tuturor celor reţinuţi în mod arbitrar şi solicităm autorităţilor să îşi respecte obligaţiile internaţionale de a respecta şi de a asigura drepturile la libertatea de exprimare şi de întrunire paşnică."
 
Vestea vine odată cu condamnarea liderului opoziţiei ruse Alexei Navalnîi, care a supravieţuit otrăvirii cu Novichok de către agenţi ai Serviciului Federal de Securitate - principala agenţie succesoare a fostului KGB.
 
Un tribunal rus a adăugat vineri 19 ani la pedeapsa existentă de 9 ani de închisoare a lui Navalnîi, după ce l-a condamnat pentru acuzaţii care includ reabilitarea nazismului şi incitarea copiilor la acte periculoase.
 
Navalnîi i-a îndemnat pe ruşi să se opună regimului preşedintelui rus Vladimir Putin, care, de la invazia Ucrainei, a folosit sistemul juridic al ţării pentru a pedepsi aspru disidenţii.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici