Rusia atacă oraşe din Ucraina, cel puţin doi morţi

Rusia a atacat vineri dimineaţa mai multe oraşe din Ucraina, din Kiev până în regiunile centrale şi sudice, iar cel puţin două persoane au fost ucise, potrivit presei şi oficialilor. Kievul a fost zguduit de explozii, iar sirene de raid aerian şi explozii au fost raportate în întreaga ţară.

465 afișări
Imaginea articolului Rusia atacă oraşe din Ucraina, cel puţin doi morţi

"O tânără femeie şi un copil de trei ani au fost ucişi", a declarat pe Telegram Borys Filatov, primarul oraşului central Dnipro. Filatov nu a oferit alte detalii, relatează Reuters.

Imagini pe reţelele de socializare au arătat o clădire de apartamente în flăcări în oraşul central Uman.

De asemenea, Kievul a fost zguduit de explozii, iar sirene de raid aerian şi explozii au fost raportate în întreaga ţară, potrivit Interfax Ucraina şi relatărilor de pe canalele de socializare.

Nu sunt detalii deocamdată despre ce a fost atacat în Kiev sau despre pagube şi victime. Administraţia militară a oraşului a declarat că unităţile antiaeriene erau în funcţiune.

Interfax a precizat că au fost raportate explozii după miezul nopţii şi în Dnipro, Kremenchuk şi Poltava, în centrul Ucrainei, şi în Mikolaiv, în sud.

Interfax a citat conturi de pe serviciul de mesagerie Telegram, potrivit cărora obiecte aeriene neidentificate se îndreptau, de asemenea, spre vestul ţării.

Atacurile au loc la o zi după ce Kremlinul a declarat că ar saluta orice ar putea aduce mai aproape sfârşitul conflictului, făcând referire la o convorbire telefonică între preşedintele chinez Xi Jinping şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski miercuri.

A fost prima oară când liderii au vorbit de când Rusia a invadat Ucraina în februarie anul trecut.

Dar Kremlinul a declarat că încă mai trebuie să atingă obiectivele "operaţiunii sale militare speciale" în Ucraina.

Forţele ruseşti au suferit eşecuri de-a lungul conflictului şi încearcă de 10 luni să îşi croiască drum în rămăşiţele distruse ale Bahmut, cândva un oraş de 70.000 de locuitori.

Rusia vede Bahmut ca pe un punct de trecere cheie către alte oraşe din estul Ucrainei, acum principalul său obiectiv militar.

Se aşteaptă ca forţele ucrainene să îşi lanseze în curând propria ofensivă cu ajutorul unor noi echipamente militare, inclusiv tancuri, de la aliaţii săi occidentali.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici