Rusia intensifică presiunile asupra Google printr-o amendă de zeci de milioane de dolari

O instanţă judiciară din Rusia a aplicat, vineri, o amendă de 7,2 miliarde de ruble (98 de milioane de dolari) companiei Google, deţinută de grupul american Alphabet Inc., din cauza refuzului de eliminare a conţinutului online interzis, informează agenţia Bloomberg.

423 afișări
Imaginea articolului Rusia intensifică presiunile asupra Google printr-o amendă de zeci de milioane de dolari
Este vorba de cea mai mare sancţiune aplicată de autorităţile din Rusia până acum, în contextul acţiunilor îndreptate împotriva companiilor străine din domeniul tehnologiei informaţionale.
 
Instanţa judiciară din Moscova a motivat decizia prin refuzul repetat al companiei Google de a elimina conţinut online interzis prin legislaţia rusă. Amenda a fost calculată în funcţie de profitul Google.
 
Compania Google examinează motivarea deciziei judiciare, iar apoi va stabili următorii paşi procedurali, a comunicat filiala din Moscova a firmei americane.
 
Rusia a intensificat acţiunile împotriva companiilor străine care administrează platforme de socializare online, în cadrul unei campanii pentru susţinerea suveranităţii digitale. Autorităţile de reglementare din Rusia au aplicat o serie de amenzi şi au blocat conţinut online în efortul de a forţa companiile străine, inclusiv Google şi Twitter Inc., să şteargă mesaje care încurajau participarea la proteste ale opoziţiei ruse. De asemenea, Administraţia de la Moscova le cere companiilor din domeniul tehnologiei informaţionale să respecte reglementările din ce în ce mai stricte privind stocarea datelor de localizare a utilizatorilor.
 
Google şi Apple Inc. au eliminat, anul acesta, o aplicaţie utilizată în Rusia care permitea mobilizarea pentru proteste, în contextul ameninţărilor cu arestarea angajaţilor locali ai companiilor, în timpul campaniei electorale a scrutinului parlamentar. 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici