- Home
- Externe
- (24.09.2018, 06:37)
- Mircea Olteanu
Rusia susţine că Israelul a oferit "informaţii înşelătoare" în cazul doborârii avionului rus în Siria
Ministerul Apărării de la Moscova susţine că aviaţia israeliană este singura responsabilă pentru incidentul aerian din Siria, soldat cu decesul a 15 militari ruşi, adăugând că acţiunile israeliene sunt rezultatul "fie ale lipsei de profesionalism, ori ale neglijenţei criminale".

Rusia susţine că Israelul a oferit "informaţii înşelătoare"în cazul doborârii avionului rus în Siria
Pe data de 17 septembrie, un avion rus de transport şi recunoaştere de tip Il-20, având la bord 15 militari, a fost doborât accidental de apărarea antiaeriană siriană. Moscova a atribuit vina Israelului, în contextul în care avioane militare israeliene care efectuau raiduri în Siria au zburat în apropierea aeronavei ruse, informează agenţiile de ştiri Dpa şi Tass.
Rusia este unul dintre principalii aliaţi ai Administraţiei Bashar al-Assad.
Igor Konashenkov, purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării de la Moscova, a afirmat că forţele aeriene israeliene au oferit "informaţii înşelătoare" în ceea ce priveşte acţiunile aeronavelor israeliene de tip F-16, astfel că "a fost imposibilă direcţionarea avionului Il-20 spre o zonă sigură".
Israelul a notificat Rusia despre atacul aerian cu doar un minut înainte de declanşarea acestuia, a mai declarat oficialul militar de la Moscova.
Potrivit lui Konashenkov, avioanele israeliene s-ar fi ascuns în spatele aeronavei ruse pentru a evita rachetele siriene, lucru respins categoric de Tel Aviv, care susţine că avioanele sale se aflau deja în spaţiul aerian israelian în momentul când aeronava rusă a fost doborâtă de apărarea antiaeriană siriană.
Konashenkov a declarat însă că "tragedia avionului rus Il-20 este doar din vina forţelor aeriene israeliene şi a celor care au luat deciziile privind aceste acţiuni".
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:38
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1088. Europa exclusă din negocierile de pace Ucraina-Rusia, susţine emisarul SUA / Europa ar putea trimite trupe în Ucraina pentru menţinerea păcii / Zelenski propune înfiinţarea unei „armate a Europei" / Rusia anunţă că a preluat controlul asupra a două noi localităţi în regiunea Doneţk
-
ieri, 22:37
Secretarul de stat SUA a vorbit la telefon cu Lavrov despre relaţiile SUA-Rusia