Rusia va accepta doar garanţii ferme că NATO nu va continua extinderea spre est

Administraţia Vladimir Putin a semnalat, miercuri, că principala revendicare în negocierile cu Statele Unite şi NATO rămâne oprirea extinderii Alianţei Nord-Atlantice spre est, Moscova insistând pentru garanţii juridice în acest sens.

2142 afișări
Imaginea articolului Rusia va accepta doar garanţii ferme că NATO nu va continua extinderea spre est

Rusia va accepta doar garanţii ferme că NATO nu va continua extinderea spre est

Discuţiile dintre secretarul de Stat american, Antony Blinken, şi ministrul rus de Externe, programate vineri în oraşul elveţian Geneva, "sunt extrem de importante", a afirmat miercuri seară Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, citat de agenţia Associated Press.

La rândul său, Serghei Riabkov, adjunct al ministrului rus de Externe, a reiterat că Rusia vrea oprirea extinderii NATO spre est.

"Noi percepem drept ameninţare coordonarea tot mai mare a Ucrainei spre integrarea în NATO chiar dacă nu primeşte statutul formal de stat membru al Alianţei Nord-Atlantice", a declarat Serghei Riabkov, notând că ţările occidentale oferă armament Ucrainei, contribuie la antrenarea trupelor ucrainene şi efectuează exerciţii militare comune. "Aceste lucruri afectează direct interesele de securitate naţională ale Rusiei şi vom face tot posibilul pentru a inversa această direcţie", a subliniat Serghei Riabkov.

Întrebat dacă Rusia ar accepta un moratoriu privind extinderea NATO spre est, Serghei Riabkov a răspuns negativ. "Pentru noi, prioritatea este obţinerea unor garanţii legale constrângătoare, cu caracter ferm", astfel încât Ucraina şi alte foste state sovietice să nu devină membre NATO, a insistat oficialul rus.

Kremlinul a reafirmat că Rusia aşteaptă răspunsuri concrete din partea Statelor Unite şi NATO referitoare la solicitările privind garanţiile de securitate "în următoarele zile".

Administraţia Joseph Biden a anunţat miercuri fonduri suplimentare de 200 de milioane de dolari pentru acordarea de asistenţă militară Ucrainei. "Menţinem angajamentele faţă de suveranitatea Ucrainei, faţă de integritatea teritorială a ţării şi vom continua să oferim Ucrainei susţinerea necesară", a afirmat un oficial din cadrul Departamentului de Stat de la Washington.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici