Samantha Power, confirmată de Senatul SUA ca ambasador la ONU

Senatul american a confirmat joi nominalizarea lui Samantha Power ca ambasadoare a Statelor Unite la ONU, un vot salutat de către preşedintele Barack Obama.

254 afișări
Imaginea articolului Samantha Power, confirmată de Senatul SUA ca ambasador la ONU

Samantha Power (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

O specialistă în drepturile omului şi genocide, Samantha Power, în vârstă de 42 de ani, o înlocuieşte pe Susan Rice, care a preluat conducerea Consiliului pentru Securitate Naţională de la Casa Albă. Nominalizarea sa a fost confirmată cu 87 de voturi la zece.

Într-o audiere în Senat, la jumătatea lui iulie, Power a declarat că va apăra "neobosit" Israelul la ONU şi că va lupta pentru ca această ţară să obţină un mandat de membru nepermanent în cadrul Consiliului de Securitate.

După nominalizare, Power a fost criticată pentru că a sugerat, în 2002, suspendarea ajutorului umanitar acordat Israelului şi efectuarea, în schimb, a unor investiţii în valoare de miliarde de dolari în teritoriile palestiniene. Ea a declarat că regretă aceste afirmaţii vizând o influenţă excesivă a grupurilor de lobby proisraeliene în Statele Unite.

O fostă jurnalistă, Samantha Power a acoperit Războiul din Bosnia, la mijlocul anilor '90. Ea a scris singură sau împreună cu alţii patru cărţi, inclusiv foarte cunoscuta carte "A Problem from Hell: America and the Age of Genocide" (O problemă infernală: Statele Unite în era genocidului), care i-a adus un Pulitzer, în 2002.

Ea s-a alăturat echipei lui Barack Obama în timpul campniei prezidenţiale şi ocupa, din 2009, postul de însărcinat pentru drepturile omului în cadrul Consiliului pentru Securitate Naţională (NSC), Cabinetul de politică externă al preşedintelui.

"Ştiu că sub conducerea sa Misiunea noastră la ONU, la New York, va continua să reprezinte cel mai bine diplomaţia americană", şi-a exprimat satisfacţia Barack Obama, citat într-un comunicat.

Născută în Iralanda, Power a emigrat în Statele Unite împreună cu părinţii, la sfârşitul anilor '70. Ea este licenţiată, la fel ca Obama, a Facultăţi de Drept din cadrul prestigioasei Universităţi Harvard.

Ea este căsătorită cu Cass Sunstein, un fost colaborator al Casei Albe în primulmandat al lui Obama. Cuplul are doi copii.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici