Scandalul Boeing 737 MAX | Compania, acuzată de senatorii americani că fabrică „sicrie zburătoare”

Senatorii americani au acuzat, miercuri, compania Boeing că ar fi construit „sicrie zburătoare” şi că s-a angajat într-un „model de ascundere deliberată”, atunci când a solicitat aprobări pentru avionul 737 Max 8, relatează BBC.

2174 afișări
Imaginea articolului Scandalul Boeing 737 MAX | Compania, acuzată de senatorii americani că fabrică „sicrie zburătoare”

Scandalul Boeing 737 MAX | Compania, acuzată de senatorii americani că fabrică „sicrie zburătoare”

Acuzaţia a venit în condiţiile în care Dennis Muilenburg, directorul executiv al Boeing, a fost audiat de Comitetul pentru Comerţ al Senatului SUA. Senatorii şi-au exprimat îngrijorarea în ceea ce priveşte faptul că Boeing a pus accentul mai degrabă pe profit decât pe siguranţă.

Două accidente ale avionului 737 Max 8 au ucis 346 de persoane, Muilenburg recunoscând că Boeing a comis „greşeli”.

„Am avut de învăţat din ambele accidente şi am identificat schimbările pe care trebuie să le facem”, a spus directorul companiei.

În octombrie anul trecut, un Boeing 737 Max operat de Lion Air s-a prăbuşit, iar toate cele 189 de persoane aflate la bord au pierit. Cinci luni mai târziu, un avion Ethiopian Airlines s-a prăbuşit, ucigând 157 de pasageri aflaţi la bord, după care întreaga flotă 737 Max a fost oprită de la zbor.

Parlamentarii au acuzat Boeing că ştia despre problemele MCAS, sistemul de control automat al aeronavei 737 Max 8, care a fost identificată ca factor vinovat în ambele accidente.

Senatorul Roger Wickwer a susţinut că mesajele existene între personalul Boeing în timpul certificării, care au ridicat probleme în sistemlul de teste MCAS, au trădat “un nivel tulburător de neglijenţă”.

Richard Blumenthal, un alt senator, a spus că Boeing a grăbit procesul de aprobare al aeronovelor şi s-a angajat într-un „model de ascundere deliberată”. El a sugerat că piloţii au fost induşi în eroare şi Boeing a conceput, de fapt, un „sicriu zburător”.

Câteva dintre familiile victimielor care au murit în accident, prezente la şedintă, au apreciat că Muilenburg a fost evaziv şi ar trebui să demisioneze.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici