Scut de apărare la Parlamentul din Chişinău. Peste 1.000 de veterani ai războaielor din Transnistria şi Afganistan, mobilizaţi în caz de tulburări

Fostul ministru de Interne Victor Catană a declarat vineri că în faţa Palatului Republicii se află o mie de veterani ai războaielor din Transnistria şi Afganistan, care vor servi ca scut în cazul unor tulburări în timpul votului din Parlament pentru alegerea preşedintelui, transmite Info-Prim Neo.

765 afișări
Imaginea articolului Scut de apărare la Parlamentul din Chişinău. Peste 1.000 de veterani ai războaielor din Transnistria şi Afganistan, mobilizaţi în caz de tulburări

Scut de apărare la Parlamentul din Chişinău. Peste 1.000 de veterani ai războaielor din Transnistria şi Afganistan, mobilizaţi în caz de tulburări (Imagine: Radu Stefan/Arhiva Mediafax Foto)

Victor Catană a declarat pentru Info-Prim Neo că în faţa Palatului Republicii se află în acest moment circa 1.000 de veterani ai războiului de pe Nistru şi din Afganistan, care organizează un miting paşnic în sprijinul alegerii preşedintelui Republicii Moldova.

Veteranii vor servi ca scut de apărare în cazul în care la Palatul Republicii îşi vor face prezenţa simpatizanţii Partidului Comuniştilor. Victor Catană a adăugat că în scurt timp urmează să mai vină încă o mie de veterani.

Parlamentul moldovean încearcă din nou, vineri, să-l aleagă pe preşedintele Republicii Moldova, iar opoziţia comunistă a anunţat proteste de amploare.

Colaboratorii Ministerului Afacerilor Interne (MAI) s-au mobilizat în perimetrul Palatului Republicii pentru a asigura buna desfăşurare a scrutinului prezidenţial. Şeful direcţiei generale poliţie şi ordine publică a MAI, Marian Maxian, a declarat pentru Info-Prim Neo că a fost implicat un număr suficient de colaboratori, dar nu a dat o cifră exactă.

În jurul Palatului Republicii a fost instalat un gard metalic. Colaboratorii Regimentului "Scut" vor monitoriza situaţia până va ieşi ultimul om din clădirea Palatului Republicii.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici