Secretarul general ONU face apel la solidaritate internaţională pentru Irak

Secretarul general ONU, Ban Ki-moon, a îndemnat comunitatea internaţională, miercuri, să fie unită în legătură cu evenimentele din Irak, o ţară subminată de atacuri ale ultraislamiştilor, aflaţi de-acum în apropiere de capitala Bagdad.

118 afișări
Imaginea articolului Secretarul general ONU face apel la solidaritate internaţională pentru Irak

Secretarul general ONU face apel la solidaritate internaţională pentru Irak (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Secretarul general a cerut comunităţii internaţionale să se unească pentru a-şi exprima solidaritatea faţă de Irak, contruntat cu o gravă provocare în materie de securitate", a afirmat purtătorul său de cuvânt, citat într-un comunicat.

El "condamnă cu forţă violenţele izbucnite în Irak din cauza unor grupări teroriste ca Statul Islamic în Irak şi Levant (SIIL), care a preluat controlul asupra Mosul, Tuz Khurmatu, Baiji şi Tikrit".

De asemenea, el face apel la "respectarea legilor umanitare internaţionale şi drepturilor omului în acţiunile lansate în Irak împotriva terorismului şi violenţei".

"Terorismul nu are dreptul de a anula calea spre democraţie urmată prin voinţa poporului irakian", a apreciat el.

La rândul lor, Statele Unite au promis, miercuri, să ajute Irakul, inclusiv militar, în faţa acestei ofensive care a pus în derută armata formată şi echipată de Washington, după doi ani şi jumătate de la retragerea sa.

Miercuri, rebelii sunniţi au preluat controlul asupra a încă unui oraş, Tikrit, şi avansau către Bagdad, în timp ce aproximativ 500.000 de locuitori fugeau din calea ofensivei rebelilor.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici