Şeful armatei ucrainene afirmă că frontul de est este supus unui asalt intens al Rusiei

Şeful armatei ucrainene, Oleksandr Sîrski, a declarat sâmbătă că situaţia de pe frontul de est s-a înrăutăţit în ultimele zile, în condiţiile în care Rusia şi-a intensificat atacurile cu blindate.

295 afișări
Imaginea articolului Şeful armatei ucrainene afirmă că frontul de est este supus unui asalt intens al Rusiei

Şeful armatei ucrainene afirmă că frontul de est este supus unui asalt intens al Rusiei

Declaraţia generalului Oleksandr Sîrski, la mai bine de doi ani de la invazia Rusiei, reflectă starea de spirit de la Kiev, în condiţiile în care ajutorul militar american vital pe care Ucraina se aştepta să îl primească în urmă cu câteva luni rămâne blocat în Congresul SUA, scrie Reuters.

Sîrski a declarat că s-a deplasat în zonă în demersul de stabilizare a frontului, însă grupurile de asalt ruseşti care folosesc tancuri şi transportoare blindate de trupe au profitat de vremea uscată şi caldă care le-a facilitat manevrele.

"Situaţia de pe frontul de est a devenit considerabil mai tensionată în ultimele zile. Acest lucru este legat în primul rând de activarea semnificativă a acţiunilor ofensive ale inamicului după alegerile prezidenţiale din Rusia", a scris şeful armatei ucrainene pe aplicaţia Telegram.

De când preşedintele Vladimir Putin a câştigat un nou mandat în urma alegerilor de la jumătatea lunii martie, Rusia şi-a intensificat acţiunile împotriva Ucrainei şi a lansat trei atacuri aeriene masive asupra sistemului său energetic, lovind centrale electrice şi substaţii.

În ultimele săptămâni, Kievul a făcut tot mai multe apeluri către comunitatea internaţională pentru sprijinirea cu armament în războiul cu Rusia.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici