Şeful grupării jihadiste Jund al-Khalifa, ucis de armata algeriană

Armata algeriană a anunţat că şeful grupării jihadiste Jund al-Khalifa, care l-a decapitat în septembrie pe turistul francez Hervé Gourdel, a fost ucis în cursul noopţii de luni spre marţi, relatează AFP.

635 afișări
Imaginea articolului Şeful grupării jihadiste Jund al-Khalifa, ucis de armata algeriană

Şeful grupării jihadiste Jund al-Khalifa, ucis de armata algeriană

În urma unei operaţiuni în oraşul Isser, la 60 de kilometri est de Alger, în cursul căreia "trei terorişti" au fost ucişi, "identitatea periculosului ucigaş Abdelmalek Gouri, care a revendicat asasinarea cetăţeanului francez Hervé Gourdel, a fost confirmată", anunţă armata algeriană într-un comunicat primit de AFP.

Jihadistul Abdelmalek Gouri era intens căutat după moartea lui Hervé Gourdel, un ghid montan francez în vârstă de 55 de ani răpit la 21 septembrie. El a fost ulterior decapitat ca represalii, potrivit răpitorilor săi, la angajamentul Franţei, alături de Statele Unite, în atacurile aeriene împotriva organizaţiei teroriste Stat Islamic în Irak.

Moartea lui Abdelmalek Gouri a fost anunţată marţi dimineaţa de postul Nahar TV.

Abdelmalek Gouri, alias Khaled Abu Souleimane, a fost un apropiat al şefului AQMI (Al-Qaida în Magrebul Islamic), Abdelmalek Droukdel. El a făcut parte dintr-o aripă a AQMI care a organizat atentatele sinucigaşe de la palatul guvernamental şi de la o clădire a ONU, în 2007, la Alger.

De asemenea, el ar fi stat în spatele atacului care a provocat moartea a 11 militari în aprilie, la Iboudrarène.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici