Şeful Pentagonului a făcut apel către China la o transparenţă reală în domeniul militar

Secretarul american al Apărării, Leon Panetta, a făcut un apel marţi către China, în timpul unei întrevederi la Pentagon cu vicepreşedintele chinez Xi Jinping, ca aceasta să dea dovadă de transparenţă în domeniul militar.

223 afișări
Imaginea articolului Şeful Pentagonului a făcut apel către China la o transparenţă reală în domeniul militar

Leon Panetta (Imagine: Mediafax foto/AFP)

"Pentru a construi un parteneriat bazat pe cooperare, este esenţial să ameliorăm încrederea şi înţelegerea reciprocă între cele două armate", a declarat Panetta.

"Este în interesul ambelor ţări să lucreze în favoarea unei transparenţe reale pe subiecte strategice şi să îmbunătăţim încrederea şi cooperarea dintre cele două părţi", a adăugat acesta.

La rândul său, Xi Jinping s-a arătat a fi de acord cu dezvoltarea relaţiilor militare dintre cele două ţări propusă de Leon Panetta.

"Am venit în Statele Unite pentru a aprofunda încrederea reciprocă şi de a ne dezvolta cooperarea", precum şi pentru a da startul unor schimbări, "mai ales în domeniul militar", a declarat oficialul chinez.

Ca semn al importanţei acordate de Pentagon vizitei lui Xi Jinping, sosirea vicepreşedintelui chinez a fost salutată cu 19 salve de tun în timpul unei ceremonii prin care au fost trecute în revistă trupele, un privilegiu acordat rar demnitarilor străini.

În mai 2002, actualul preşedinte chinez, Hu Jintao, pe atunci vicepreşedinte, a efectuat de asemenea o vizită similară la Pentagon.

Washingtonul este îngrijorat de creşterea puterii armatei chineze. Bugetul militar al Chinei, al doilea din lume, a fost declarat oficial ca fiind de 91,1 miliarde de dolari în anul 2011, dar numeroşi experţi consideră că această sumă este subevaluată.

Contactele militare între cele două ţări au fost întrerupte de către Beijing după ce Statele Unite au anunţat, la începutul anului 2010, un contract de armament evaluat la peste şase miliarde de dolari semnat cu Taiwan. Colaborarea dintre China şi SUA a fost reluată cu puţin înaintea unei vizite la Beijing, din ianuarie 2011, a secretarului Apărării american din acea perioadă, Robert Gates.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici