Şeful Programului Alimentar Mondial, ONU, îi îndeamnă pe miliardarii lumii să doneze bani pentru cei aflaţi în criză

  • David Beasley, CEO al Programului Alimentar Mondial, ONU, cere miliardarilor lumii să ia atitudine şi să vină în ajutorul celor aproximativ 30 de milioane de oameni
  • Beasley nu s-a ferit să ofere cifre şi să numească miliardarii care au beneficiat, totuşi, de pe urma pandemiei
  • David Beasley: A venit vremea ca cei bogaţi să-i ajute pe cei aflaţi la ananghie
587 afișări
Imaginea articolului Şeful Programului Alimentar Mondial, ONU, îi îndeamnă pe miliardarii lumii să doneze bani pentru cei aflaţi în criză

Şeful Programului Alimentar Mondial, ONU, îi îndeamnă pe miliardarii lumii să doneze bani pentru cei aflaţi în criză

David Beasley, CEO al Programului Alimentar Mondial, ONU, cere miliardarilor lumii să ia atitudine şi să vină în ajutorul celor aproximativ 30 de milioane de oameni, care riscă să moară de foame dacă nu primesc ajutor în cadrul Programului Alimentar Mondial.

La nivel global, aproximativ 270 de milioane de oameni sunt în pragul foametei şi cu ajutor din partea Programului Alimentar Mondial, ar putea scădea la 138 de milioane de oameni într-un singur an, a declarat Beasley.

David Beasley: Avem nevoie de 4.9 miliarde de dolari pentru a hrăni, timp de un an, cei aproximativ 30 de milioane de oameni care vor muri de foame dacă nu primesc ajutor.

Beasley nu s-a ferit să ofere cifre şi să numească miliardarii care au beneficiat, totuşi, de pe urma pandemiei şi s-au îmbogăţit.

”Există aproximativ 2.000 de miliardari în lume, cu averi de 8 trilioane de dolari şi unii dintre ei au câştigat miliarde în timpul pandemiei. Nu sunt împotriva ideii de a face bani, dar omenirea se confruntă cu o criză nemaivăzută”, a declarat David Beasley.

Începând cu 18 martie, odată cu primele ţări din SUA care au intrat în lockdown, fondatorul Amazon.com, Jeff Bezos, a înregistrat câştiguri suplimentare de 36.2 miliarde de dolari, CEO-ul Facebook, Mark Zuckerberg, 30.1 miliarde de dolari şi Elon Musk, CEO Tesla Inc., 14.1 miliarde dolari.

David Beasley: A venit vremea ca cei bogaţi să-i ajute pe cei aflaţi la ananghie.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici