Silvio Berlusconi NU VA MAI CANDIDA pentru un nou mandat de premier al Italiei

Silvio Berlusconi, fondatorul principalului partid politic din Italia - Poporul Libertăţii -, a anunţat că nu va mai candida în următorul scrutin legislativ pentru a deveni premier, punând capăt speculaţiilor privind intenţiile sale.

187 afișări
Imaginea articolului Silvio Berlusconi NU VA MAI CANDIDA pentru un nou mandat de premier al Italiei

Silvio Berlusconi (Imagine: Andreea Alexandru/Mediafax Foto)

Berlusconi, care este preşedintele (o funcţie onorifică) partidului Poporul Libertăţii (PdL), a propus organizarea de alegeri interne pentru desemnarea viitorului lider al formaţiunii de centru-dreapta, scrie Corriere della Sera.

"Din dragoste pentru Italia se pot face prostii, dar şi lucruri inteligente. În urmă cu 18 ani, am intrat în joc, o prostie care nu este lipsită de inteligenţă; acum, prefer să fac un pas înapoi, din aceeaşi dragoste care mă mobiliza atunci. Nu voi depune o nouă candidatură care să mă propulseze în funcţia de premier (...)", a precizat Silvio Berlusconi, sugerând că alegerile pentru desemnarea viitorului lider al PdL ar putea avea loc pe 16 decembrie.

Italia, condusă în prezent de Cabinetul tehnocrat Mario Monti, probabil va organiza alegeri legislative anticipate în primăvara anului 2013, iar PdL rămâne una dintre principalele forţe politice din Peninsulă.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici