Slăbeşti sau îţi pierzi locul de muncă: O companie aeriană a cerut personalului de cabină să slabească 15 kg până în iulie

O companie aeriană din Pakistan transmis personalului de cabină că trebuie să slăbească, altfel riscă pierderea locului de muncă. O înştiinţare a fost trimisă către 1.800 de angajaţi de către managerii companiei, în care aceştia îi avertizau că ar putea fi cântăriţi în lunile următoare.

29694 afişări
Imaginea articolului Slăbeşti sau îţi pierzi locul de muncă: O companie aeriană a cerut personalului de cabină să slabească 15 kg până în iulie

Slăbeşti sau îţi pierzi locul de muncă: O companie aeriană a cerut personalului de cabină să slabească 15 kg până în iulie

Însoţitorilor de zbor li se vor da sarcini la sol dacă aceştia nu ajung la ţinta de greutate.

Se pare că Pakistan International Airlines a primit plângeri din partea clienţilor în legătură cu greutatea personalului, acest lucru ducând la îngrijorările managerilor cum că personalul ar arăta neîngrijit.
Notificarea a fost făcută publică, după ce a fost obţinută de ARY News.

Orice angajat care va avea peste 15 kg de la greutatea dorită după 31 ianuarie 2019, va fi lăsat la sol şi i se va face referire la Centrul Medical pentru o evaluare medicală şi tratament până când greutatea corporală va ajunge la standardul dorit.

Angajaţii au timp până la 1 iulie să îşi schimbe greutatea, conform înştiinţării.

Nu este clar care este greutatea dorită, dar un purtător de cuvânt a afirmat că notificarea a reprezentat un simplu mod de a le reaminti angajaţilor că trebuie să fie slabi, dar şi apţi din punct de vedere fizic.

Mashhood Tajwar, un purtător de cuvânt pentru companie, a confirmat că notificarea este reală, şi de asemenea, este o procedură normală, de rutină, conform CNN.

Acesta a spus că iniţiativa are rolul de a îmbunătăţi aspectul şi sănătatea personalului. Mai mult, el a insistat că Pakistan International Airlines nu este singura companie cu astfel de cereri.

„Nimeni nu ar vrea un personal neîngrijit la bord”, a spus acesta. Conform lui, compania a primit plângeri despre însoţitori de zbor obezi.

În jur de 100 de persoane, sau 5% din totalul angajaţilor, ar trebui să scape de kilogramele în plus, conform lui Tajwar.

La angajare personalului îi este sugerat un grafic de greutate. Acesta le arată angajaţilor că femeile care au o înălţime de 170 cm trebuie să cântărească între 60 şi 67 kg.
În 2015, un scenariu similar a avut loc în ţara vecină, India, când un număr şocant de 130 de însoţitori de zbor au fost scoşi de pe zboruri.

Air India a spus celor 600 dintre cei 3.500 de angajaţi că au la dispoziţie şase luni să slăbească în 2014, sau riscă să fie lăsaţi la sol. În urma notificării din partea conducerii, 130 de angajaţi au fost demişi din cauza indicelui de masă corporală prea ridicat.

În Marea Britanie, Serviciul Naţional de Sănătate spune că un indice sănătos de masă corporală este între 18.5 şi 24.9. Regulamentele din Marea Britanie nu sunt foarte diferite. Într-un documentar, realizat de BBC în 2014, a fost dezvăluit că personalul companiei British Airways trebuie să arate impecabil mereu. Dacă rujul nu este purtat mereu, sau părul este neîngrijit, personalul poate suporta consecinţe.

Articol scris de Ioana Scholler

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

  

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici