Stare de urgenţă, în California

Autorităţile din California anchetează cauzele a două decese constatate recent în regiunea Los Angeles şi care ar putea fi legate de gripa porcină, în timp ce starea de urgenţă a fost proclamată în statul american cel mai populat.

48 afișări
Imaginea articolului Stare de urgenţă, în California

Stare de urgenţă, în California (Imagine: Mediafax Foto)

Analizele sunt în curs pentru a determina cauzele morţii a două persoane, una la 22 aprilie la Norwalk, la 25 de kilometri sud-est de Los Angeles, şi cealaltă luni la Bellflower, conform purtătorului de cuvânt al institutului medico-legal din comitatul Los Angeles, Ed Winter.

Comitatul Los Angeles, care are 10.500 de kilometri pătraţi, este cel mai populat din SUA, cu peste zece milioane de locuitori.

Cele două persoane decedate, bărbaţi de 45 şi respectiv 33 de ani, prezentau simptome care corespund celor ale gripei. Analizele trebuie să determine dacă acestea erau infectate cu tulpina virusului gripei porcine, care face victime în Mexic.

Dacă cele două decese sunt datorate acestui virus, acestea vor fi primele înregistrate în SUA de la începutul crizei sanitare mondiale.

Autorităţile din Mexic au afirmat că virusul ar putea să fi provocat deja moartea a 152 de persoane în ţară.

Până în prezent, din circa 60 de cazuri din SUA, 11 au fost identificate în California, care are frontieră comună cu Mexicul.

În faţa acestei ameninţări, guvernatorul statului California, Arnold Schwarzenegger, a proclamat starea de urgenţă, măsură care "va permite sprijinirea şi facilitarea reacţiei Departamentului pentru Sănătate Publică în faţa acestei epidemii", a anunţat biroul său.

"Deşi nu există motive de alarmare, prioritatea Guvernului este limitarea răspândirii gripei porcine şi această acţiune reprezintă o nouă etapă pentru a consolida capacităţile de reacţie ale Californiei", conform aceleiaşi surse.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici