Stare de urgenţă în Sydney şi în statul australian New South Wales: Pompierii se luptă cu peste 100 de incendii. VIDEO

New South Wales, cel mai populat stat din Australia, a decretat joi a doua stare de urgenţă în tot atâtea luni în urma căldurii extreme din ultimele zile şi a vânturilor puternice care au provocat incendii de vegetaţie necontrolate, unele aflate în apropiere de Sydney.

410 afișări
Imaginea articolului Stare de urgenţă în Sydney şi în statul australian New South Wales: Pompierii se luptă cu peste 100 de incendii. VIDEO

Sursa FOTO: Profimedia Images

În aceeaşi săptămână, continentul a trăit cea mai fierbinte zi în istorie, un fum gros a acoperit oraşul port, a învăluit Opera şi a stopat multe activităţi în aer liber.

Starea de urgenţă le-a oferit pompierilor puteri sporite pentru a putea controla resursele guvernamentale, de a forţa evacuările, de a închide drumurile şi de a opri utilităţile din statul New South Wales, care adăposteşte peste 7 milioane de locuitori.

Pompierii se luptă cu peste 100 de incendii, dintre care mai mult de jumătate sunt necontrolate şi cu temperaturi de până la 45 de grade Celsius (113 ° F) în unele zone, oficialii au avertizat locuitorii să fie în alertă ridicată.

"Frontul de incendii s-a răspândit foarte repede şi intens", a declarat comisarul Serviciului Rural de Pompieri (RFS), Shane Fitzsimmons, reporterilor din Sydney, adăugând că doi pompieri au fost transportaţi cu elicopterul la spital, cu arsuri pe faţă şi căile respiratorii. „Este încă un cumul de circumstanţe foarte dificile şi periculoase”, a adăugat acesta.

Australia se luptă de mai multe săptămâni cu incendiile de vegetaţie pe cea mai mare parte a coastei sale de est, lăsând şase persoane moarte, peste 680 de case distruse şi aproape 3 milioane de acri (1,2 milioane de hectare) arse.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici