Stat Islamic a arestat comercianţi, în apropierea oraşului irakian Mosul

Reţeaua teroristă Stat Islamic a arestat zeci de proprietari de magazine pentru că au crescut preţurile alimentelor în apropierea oraşului asediat Mosul, informează site-ul agenţie Reuters.

886 afișări
Imaginea articolului Stat Islamic a arestat comercianţi, în apropierea oraşului irakian Mosul

Stat Islamic a arestat comercianţi, în apropierea oraşului sirian Mosul (Imagine: Hepta/ Arhiva Foto Mediafax)

Arestările au avut loc în Bursa, un district comercial din vestul oraşului Mosul, a declarat un martor anonim.

Aproximativ 30 de proprietari de magazine au fost arestaţi şi legaţi cu ochi, urmând a fi transportaţi spre destinaţii necunoscute.

Gruparea teroristă ia în mod frecvent măsuri punitive împotriva persoanelor care ar putea susţine cea mai vastă ofensivă terestră din Irak, de la începutul invaziei coaliţiei conduse de SUA care a condus la răsturnarea lui Saddam Hussein, în anul 2003.

Majoritatea persoanelor care au fost executate anterior în Mosul erau foşti poliţişti şi ofiţeri de armată, suspectaţi de lipsă de loialitate şi complot împotriva conducerii militanţilor.

Arestarea proprietarilor de magazin este o avertizare a micilor comercianţi pentru a stopa creşterea preţurilor, ce ar putea conduce la nelinişti în interiorul oraşului.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici