Statele Unite bombardează obiective ale Statului Islamic din Irak. Avioanele comerciale americane nu au voie să survoleze Irakul. Turkish Airlines şi Etihad Airways întrerup cursele spre Erbil

Statele Unite au bombardat obiective ale artileriei Statului Islamic din Irak, care ameninţau personalul american din Erbil, în Kurdistanul irakian, a anunţat vineri Pentagonul, citat de AFP. Agenţia Federală a Aviaţiei (FAA) a interzis vineri avioanelor comerciale americane să survoleze Irakul.

1613 afișări
Imaginea articolului Statele Unite bombardează obiective ale Statului Islamic din Irak. Avioanele comerciale americane nu au voie să survoleze Irakul. Turkish Airlines şi Etihad Airways întrerup cursele spre Erbil

Statele Unite bombardează obiective ale Statului Islamic din Irak (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

"Avioane militare americane lansează atacuri asupra artileriei Statului Islamic. Artileria a fost utilizată împotriva forţelor kurde care apără Erbil, în apropierea personalului american", a declarat pe Twitter amiralul John Kirby, purtătorul de cuvânt al Pentagonului.

Ulterior, Pentagonul a precizat că două bombardiere americane de tip F/A 18 au lansat bombe de 250 de kilograme asupra unui obiectiv al artileriei mobile a Statului Islamic în Irak.

Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, a anunţat joi că a autorizat atacuri militare ţintite în Irak pentru a proteja personalul american aflat la faţa locului şi i-a avertizat pe jihadiştii din cadrul grupării Statul Islamic (SI) că vor fi vizaţi dacă avansează către Erbil, capitala regiunii autonome Kurdistan.

"Am autorizat atacuri ţintite, în caz de necesitate, pentru a ajuta forţele irakiene, care luptă pentru (...) a-i proteja pe civilii ce sunt blocaţi", a declarat Obama, la Casa Albă.

Cu toate acestea, Obama a dat asigurări că nu va permite ca Statele Unite să se implice "într-un alt război în Irak", reiterând că nu intenţionează să trimită trupe la sol, după doi ani şi jumătate de la retragerea militarilor americani din Irak.

Statele Unite au paraşutat joi hrană şi apă pentru "mii de irakieni" ameninţaţi de SI la Sinjar, un bastion al minorităţii Yezidi. Populaţiile alungate în ultimele zile sunt blocate, fără apă sau hrană, în munţi.

SUA interzic avioanelor comerciale americane să survoleze Irakul

Agenţia Federală a Aviaţiei (FAA) a interzis vineri avioanelor comerciale americane să survoleze Irakul, unde Statele Unite au efectuat primele atacuri aeriene împotriva extremiştilor din cadrul Statului Islamic (SI), relatează AFP.

FAA a citat "situaţii potenţial periculoase create de conflictul armat" între militanţii din SI şi forţele de securitate irakiene, ca motiv principal pentru această interdicţie până la noi ordine.

Interdicţia vizează "toate companiile americane şi toţi operatorii comerciali", dar autorităţile americane nu au precizat câte zboruri vor fi afectate de această decizie.

Irakul se află pe drumul folosit de avioanele care efectuează curse între Europa şi Orientul Mijlociu sau Asia.

Turkish Airlines, una dintre principalele companii care efectuează curse spre Irak, şi-a întrerupt zborurile spre cel mai important oraş din Kurdistanul irakian.

"Zborurile noastre spre Erbil sunt anulate din motive de securitate, până la noi ordine", a precizat Turkish Airlines într-un comunicat.

Etihad Airways, companie din Abu Dhabi, şi-a întrerupt de asemenea, joi, zborurile spre Erbil.

Statele Unite au bombardat obiective ale artileriei Statului Islamic din Irak, care ameninţau personalul american din Erbil, în Kurdistanul irakian, a anunţat vineri Pentagonul.

Ulterior, Pentagonul a precizat că două bombardiere americane de tip F/A 18 au lansat bombe de 250 de kilograme asupra unui obiectiv al artileriei mobile a Statului Islamic în Irak.

Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, a anunţat joi că a autorizat atacuri militare ţintite în Irak pentru a proteja personalul american aflat la faţa locului şi i-a avertizat pe jihadiştii din cadrul grupării Statul Islamic (SI) că vor fi vizaţi dacă avansează către Erbil, capitala regiunii autonome Kurdistan.

Survolarea unor zone de conflict de către avioane de linie poate conduce la catastrofe, cum a fost în cazul avionului MH17 al companiei Malaysia Airlines, doborât de o rachetă în timp ce survola Ucraina, la 17 iulie.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici