Violenţele de la Hong Kong: Protestatarul împuşcat în piept de poliţişti, internat la spital în stare critică. Reacţia Statelor Unite

Statele Unite au anunţat luni, prin intermediul unui oficial de rang înalt din cadrul Administraţiei Trump, că nu sunt de acord cu utilizarea „nejustificată a forţei” de către autorităţile de la Hong Kong în timpul protestelor de luni, informează Reuters.

974 afișări
Imaginea articolului Violenţele de la Hong Kong: Protestatarul împuşcat în piept de poliţişti, internat la spital în stare critică. Reacţia Statelor Unite

Statele Unite condamnă violenţele de la Hong Kong

Declaraţiile oficialului, care a dorit să îşi păstreze anonimatul, vin după ce un protestatar a fost împuşcat luni în timpul manifestaţiilor din Hong Kong şi se află la spital în stare critică.

Forţele de Poliţie responsabile cu asigurarea ordinii în cadrul protestelor din Hong Kong, care persistă de şase luni, au împuşcat cel puţin un manifestant, trăgând un glonţ în pieptul acestuia. Conform martorilor de la faţa locului, focuri de armă au fost trase şi ulterior împuşcării tânărului, fără a fi înregistrate alte victime.

Confrom surselor locale, forţele de ordine, aflate în coliziune cu un alt protestatar, au tras trei focuri de armă în ceilalţi manifestanţi cu scopul contracara mişcarea de protest, unul dintre acestea rănindu-l pe tânărul de 21 de ani care nu era înarmat.

„Poliţiştii şi civilii din Hong Kong au responsabilitatea detensionării situaţiei şi a evitării confruntărilor violente”, a declarat oficialul, pe fondul protestelor.

Protestele în Hong Kong, care deseori au fost marcate de incidente violente între demonstranţi şi forţele de ordine, au izbucnit în urmă cu şase luni, ca reacţie la controversatul proiect de lege ce ar fi facilitat extrădările spre China continentală. Manifestanţii contestă politicile Guvernului local pro-Beijing, condus de Carrie Lam.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici