SUA, autorizate să folosească bazele Turciei pentru a lupta împotriva grupării Statul Islamic

Turcia a autorizat Statele Unite să folosească bazele sale aeriene, în special importanta bază de la Incirlik, în sud, pentru a lupta împotriva grupării Statul Islamic (SI), a anunţat duminică un oficial din domeniul Apărării.

887 afișări
Imaginea articolului SUA, autorizate să folosească bazele Turciei pentru a lupta împotriva grupării Statul Islamic

SUA, autorizate să folosească bazele Turciei pentru a lupta împotriva grupării Statul Islamic (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Detaliile utilizării (bazelor turce în lupta împotriva SI) sunt în continuare în curs de elaborare", a declarat acest oficial pentru AFP, sub protecţia anonimatului.

Forţele aeriene americane folosesc de mult timp baza de la Incirlik, situată în sudul Turciei, iar aproximativ 1.500 de americani sunt staţionaţi în aceasta.

Însă, până în prezent avioanele americane folosite în bombardamente împotriva SI decolează de la bazele aeriene Al-Dhafra din Emiratele Arabe Unite (EAU), Ali al-Salem din Kuwait şi Al-Udeid din Qatar, unde se află şi Centrul Operaţional Aerian american pentru 20 de ţări din regiune (CAOC).

Baza din Qatar este dotată cu o pistă de aterizare de 4,5 kilometri şi constituie un important centru logistic, în cadrul căruia se află şi un vast depozit de muniţie.

Avioane americane de tip F-16 sunt staţionate de anul trecut şi în Iordania, iar Pentagonul are acorduri cu Omanul pentru a utiliza bazele militare din acest stat.

Armata americană poate, în plus, să utilizeze o bază din Diego Garcia, un teritoriu britanic de la Oceanul Indian, pentru bombardiere de tip B-52, B-1 şi B-2.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici