Prima pagină » Știri externe » SUA și țările aliate din Golful Persic condamnă atacurile „nesăbuite” ale Iranului

SUA și țările aliate din Golful Persic condamnă atacurile „nesăbuite” ale Iranului

Într-o declarație comună publicată de SUA și cele șase țări aliate din Golful Persic - Kuweit, Arabia Saudită, Quatar, Bahrain, Iordania și Emiratele Arabe Unite, au condamnat atacurile „generalizate și nesăbuite” ale Iranului.
SUA și țările aliate din Golful Persic condamnă atacurile „nesăbuite” ale Iranului
Sursă Hepta via Mediafax Foto
Daiana Rob
02 mart. 2026, 13:36, Știri externe

Declarația comună precizează că atacurile au vizat „țările suverane” din regiune, punând în pericol civilii și cauzând distrugeri asupra infrastructurii civile, potrivit The Guardian. 

„Acțiunile Iranului reprezintă o escaladare periculoasă care încalcă suveranitatea mai multor state și amenință stabilitatea regională.

Atacarea civililor și a statelor necombatanți este un comportament imprudent care subminează stabilitatea.

Suntem uniți în apărarea cetățenilor noștri, a suveranității și a teritoriilor noastre și ne reafirmăm dreptul la autoapărare în fața acestor atacuri, subliniind în același timp angajamentul nostru față de securitatea regională și lăudând cooperarea eficientă în domeniul apărării aeriene și antirachetă, care a împiedicat pierderi mai mari de vieți omenești și distrugeri”, se arată în declarația comună.

Potrivit declarației, atacuri au avut loc în Bahrain, Irak (inclusiv în regiunea Kurdistan din Irak), Iordania, Kuweit, Oman, Qatar, Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite.

Recomandarea video