Prima pagină » Știri externe » Summit Trump-Putin în Alaska. Întâlnirea aduce îngrijorări majore din cauza lipsei experților în politică externă care să îl ajute pe Trump

Summit Trump-Putin în Alaska. Întâlnirea aduce îngrijorări majore din cauza lipsei experților în politică externă care să îl ajute pe Trump

Înaintea întâlnirii programate vineri în Alaska cu președintele rus Vladimir Putin, Casa Albă se confruntă cu critici privind lipsa consilierilor experimentați în politică externă și securitate națională.
Summit Trump-Putin în Alaska. Întâlnirea aduce îngrijorări majore din cauza lipsei experților în politică externă care să îl ajute pe Trump
Sursa foto: Artem Priakhin/SOPA Images via ZUMA Press Wire

Experții susțin că această situație ar putea duce la negocieri deficitare, comparabile cu eșecul summitului de la Helsinki din 2018.

Conform declarațiilor unor foști diplomați, inclusiv Eric Rubin, fost ambasador al SUA în Bulgaria, în al doilea mandat al lui Trump, loialitatea primează în detrimentul experienței.

„Se poate spune cu certitudine că Trump nu are niciun consilier politic care să cunoască Rusia și Ucraina”, a afirmat Rubin.

În plus, procesul tradițional de politică externă coordonat de Consiliul Național de Securitate (NSC) a fost în mare parte desființat, zeci de experți fiind concediați sau marginalizați, scrie Financial Times.

LIVE TEXT Trump-Putin

Mediafax va transmite LIVE TEXT întâlnirea care va schimba lumea, dintre Trump și Putin

Departamentul de Stat și serviciul extern american au pierdut peste 1.300 de funcționari în ultimele luni, inclusiv analiști specializați pe Rusia și Ucraina, ceea ce a redus semnificativ capacitatea de pregătire a președintelui pentru discuțiile cu liderul rus. Posturile cheie, precum ambasadorii în Rusia și Ucraina sau secretarul de stat adjunct pentru afaceri europene, rămân neocupate.

Trump, care declară că va aborda întâlnirea ca pe o „întâlnire de sondare”, se bazează pe instinct și relațiile personale, în timp ce experții avertizează asupra riscului de a fi prins în capcana abilitaților de negociere ale lui Putin. În trecut, la summitul de la Helsinki, președintele american a fost surprins și a pus la îndoială propriile servicii de informații, acceptând asigurările liderului rus privind alegerile din SUA.

În acest context, așteptările privind summitul din Alaska sunt modeste, iar oficialii și foștii diplomați recomandă o implicare mai activă a experților în discuții, pentru a preveni posibile erori strategice.