Surse franceze spun că este „destul de probabil" ca Ucraina să nu poată recolta sau exporta grâu în acest an

Este „destul de probabil" ca Ucraina, unul dintre cei mai mari exportatori de grâu din lume, să nu-şi poată procesa recoltele sau să exporte grâu în acest an, în urma invaziei ruseşti, a declarat joi o sursă de la Palatul Élysée.

3730 afișări
Imaginea articolului Surse franceze spun că este „destul de probabil" ca Ucraina să nu poată recolta sau exporta grâu în acest an

Luptele în curs de desfăşurare şi pierderea forţei de muncă din agricultură „fac ca orice recoltă şi posibilitatea de a semăna [următoarea recoltă] să fie extrem de dificile", a declarat sursa guvernamentală franceză.

Guvernul ucrainean a interzis exporturile pe produse cheie, inclusiv grâu, porumb, cereale, sare şi carne, conform unei rezoluţii a cabinetului care a fost adoptată la începutul acestei luni.

Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură a avertizat la 11 martie că, în urma invaziei ruseşti în Ucraina, ar putea apărea întreruperi ale recoltei de cereale şi ale exporturilor în Ucraina, pe lângă creşterile de preţuri rezultate din luptele din această ţară şi din efectul sancţiunilor economice asupra exporturilor ruseşti.

Înainte de invazie, Ucraina era pe cale să înregistreze un an record în ceea ce priveşte exporturile de grâu, în timp ce exporturile de grâu ale Rusiei au încetinit, potrivit Departamentului american al Agriculturii.

O iniţiativă condusă de Franţa, FARM (Food and Agriculture Resilience Mission), a anunţat la 24 martie, în timpul summitului G7, că va avea ca obiectiv pe termen scurt menţinerea frontierelor deschise şi a fluxului de exporturi de cereale, punând accentul pe transparenţa preţurilor şi a stocurilor şi pe descurajarea stocării cerealelor, potrivit sursei citate.

Franţa va lucra, de asemenea, la un mecanism pentru a asigura „solidaritatea" în procesul de trecere la o piaţă alimentară de criză, a declarat sursa, adăugând că „trebuie să ne pregătim pentru o situaţie de criză" pe piaţa alimentară.

Preşedintele francez Emmanuel Macron va discuta mâine cu omologul său chinez Xi Jinping cu privire la stocurile de cereale, a precizat sursa, adăugând că autorităţile americane rămân „foarte mobilizate" pentru a răspunde unei posibile penurii de alimente.

Sursa şi-a exprimat îngrijorarea în special cu privire la tensiunile pe care le-ar putea exercita asupra Orientului Mijlociu o încetinire a exporturilor de cereale din Ucraina.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici