Talibanii îi cer lui Obama să-şi retragă forţele din Afganistan

Un purtător de cuvânt al talibanilor l-a sfătuit pe noul preşedinte al Statelor Unite, Barack Obama, să retragă forţele americane din Afganistan, aşa cum sovieticii le-au retras în anii '80.

12 afișări
Imaginea articolului Talibanii îi cer lui Obama să-şi retragă forţele din Afganistan

Talibanii îi cer lui Obama să-şi retragă forţele din Afganistan

Marţi, în timpul discursului său de învestitură de la Washington, Obama a promis "începerea transferului Irakului către poporul său în mod responsabil şi obţinerea unei păci durabile în Afganistan".

"Noi nu avem probleme cu Obama", a declarat Yousuf Ahmadi, purtătorul de cuvânt al talibanilor, contactat telefonic.

Totuşi, "el trebuie să înveţe din lecţiile de politică ale (predecesorului său, George W. Bush şi, înainte de acesta, ale sovieticilor", care au ocupat Afganistanul din 1979 şi până în 1989, când au fost obligaţi să evacueze teritoriul în faţa rezistenţei acerbe a mujahedinilor afgani.

Talibanii au fost alungaţi de la putere la sfârşitul anului 2001 de către o coaliţie condusă de către Statele Unite.

Dar în pofida prezenţei a aproximativ 70.000 de soldaţi străini, jumătate din ei fiind americani, insurgenţa talibanilor s-a intensificat în ultimii doi ani şi a câştigat teren, până aproape de Kabul.

Obama a făcut din Afganistan o prioritate a politicii sale de politică externă şi Statele Unite trebuie să trimită acolo până la 30.000 de trupe suplimentare în acest an.

Statele Unite "ar trebui să înceteze să-şi mai trimită copiii în Afganistan", a continuat Yousuf Ahmadi, adăugând: "Singura soluţie pentru ei este să părăsească Afganistanul".

"Noi suntem un popor liber, aşa cum sunt şi ei. Ei au venit aici şi vor să ne decidă viitorul, aceasta este imposibil, afganii trebuie să-şi decidă ei înşişi soarta", a conchis purtătorul de cuvânt taliban.

Citeşte şi:

GALERIE FOTO - Barack Obama, învestit în funcţia de preşedinte al SUA

Barack Obama, al 44-lea preşedinte american

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici