Ţara care a cerut anchetarea privatizărilor post-comuniste

  • Procurorul general din Bulgaria, Ivan Geshev, a cerut o revizuire completă a întregului proces de privatizare
  • Raportul ar viza perioada de tranziţie a ţării de la comunism la democraţie
2822 afișări
Imaginea articolului Ţara care a cerut anchetarea privatizărilor post-comuniste

Sursa FOTO: Profimedia

Procurorul general din Bulgaria, Ivan Geshev, a cerut o revizuire completă a întregului proces de privatizare din timpul tranziţiei ţării de la comunism la democraţie, potrivit unui comunicat al procurorului, relatează presa locală.

Ancheta privatizărilor post-comuniste trebuie să acopere controlul efectuat de către ministere, agenţii şi alte instituţii de stat responsabile pentru privatizare, se arată în comunicatul procurorului general.

Ancheta ar trebui să includă toate tranzacţiile privatizărilor, plăţile efectuate, indiferent de tipul mijloacelor de plată, precum şi toate acţiunile întreprinse pentru efectuarea supravegherii post-privatizare.

Agenţia de Stat pentru Securitate Naţională va trebui să stabilească dacă penalităţile, dobânzile, indemnizaţiile şi garanţiile bancare prevăzute în contractele de privatizare au fost colectate în caz de neplată parţială sau totală. În această privinţă, ar trebui stabilit dacă contractele de privatizare au fost anulate acolo unde au existat cazuri de neexecutare.

Anchetatorii vor trebui să stabilească modul în care a fost păstrată toată documentaţia privind controlul actual post-privatizare, dacă s-au efectuat verificările privind punerea în aplicare a contractelor de privatizare şi dacă informaţiile din registrele publice au fost actualizate în timp util.

Domeniul de aplicare al auditului ar trebui să analizeze rapoartele de audit de la Oficiul Naţional de Audit şi ce măsuri au fost luate pentru a respecta instrucţiunile date, se arată în comunicat.

După 1989, activele statului bulgar au fost estimate la circa 40 de miliarde de dolari. Procesul de privatizare a fost rapid asociat cu corupţia, din cauza suspiciunilor privind neregulile.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici