Ţări aflate sub embargo au importat din 2000 armament în valoare de 2,2 miliarde de dolari

Ţările care fac obiectul unui embargo internaţional privind înarmarea au reuşit să importe armament în valoare de aproximativ 2,2 miliarde de dolari începând cu anul 2000, conform unui raport al organizaţiei umanitare OXFAM.

602 afișări
Imaginea articolului Ţări aflate sub embargo au importat din 2000 armament în valoare de 2,2 miliarde de dolari

Ţări aflate sub embargo au importat din 2000 armament în valoare de 2,2 miliarde de dolari (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

În pofida a 26 de embargouri internaţionale în vigoare în această perioadă, decretate de ONU sau alte organizaţii regionale, mai multe ţări au reuşit să strângă un arsenal considerabil. Raportul dă exemplul Myanmarului (cu o valoare estimată la 600 de milioane de dolari cheltuiţi între 2000 şi 2010), Iranului ( 574 de milioane de dolari între 2007 şi 2010) şi al Congoului (124 milioane de dolari între 2000 şi 2002).

Pentru OXFAM, aceste cifre indică necesitatea de a recurge la un tratat constrângător care să reglementeze comerţul armelor convenţionale în lume. Un tratat internaţional privind comerţul armelor clasice (TCA) urmează să fie negociat între 2 şi 27 iulie la ONU.

Organizaţia dă exemplul Siriei, al cărei principal furnizor este Rusia şi care a acumulat în 2010, pentru suma de 167 de milioane de dolari, echipament de apărare antiaeriană, şi pentru un milion de dolari, arme uşoare şi muniţie. O parte din aceste arme " ajucat un rol principal în represiunea Guvernului sirian împotriva mişcării de opoziţie", conform OXFAM.

Siria face obiectul unui embargo al Uniunii Europene încă din mai 2011, privind vânzarea "de arme şi materiale care ar putea fi folosite pentru represiune".

"Embargourile existente sunt foarte uşor de ocolit", a declarat Anna MacDonald, directoarea campaniei pentru controlul armelor din cadrul OXFAM. "Va trebui ca noul tratat să fie cu adevărat strict".

"Cum se explică faptul că un comerţ de banane este mai strict reglementat decât unul de mitraliere?", a adăugat ea.

Pentru a fi eficace, tratatul va trebui să includă criterii constrângătoare din punct de vedere juridic pentru a împiedica transferul de arme atunci când există riscuri importante ca aceste arme să fie utilizate pentru a încălca legile internaţionale privind drepturile omului.

"Un acord lejer ar putea fi mai grav decât nici un tratat deoarece ar da legitimitate unui sistem deficient", a menţionat MacDonald.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici