TAXĂ pe aer curat în aeroportul din Caracas

Cel mai mare aeroport internaţional din Venezuela, Maiquetia din Caracas, a introdus o taxă de 127 de bolivari (20 de dolari) pentru dreptul de a inhala aer curat.

2191 afișări
Imaginea articolului TAXĂ pe aer curat în aeroportul din Caracas

TAXĂ pe aer curat în aeroportul din Caracas (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Această sumă ar urma să acopere costurile unui sistem nou-instalat care foloseşte ozon pentru purificarea sistemului de aer condiţionat al clădirii. Un comunicat al Ministerului Apelor şi Transportului Aerian susţine că acesta este primul aeroport din America de Sud şi din Caraibe care foloseşte această tehnologie, menită să elimine înmulţirea bacteriilor pentru a "proteja sănătatea călătorilor" şi să asigure dezodorizarea şi igienizarea clădirii, relatează BBC News Online.

Măsura a generat însă revoltă dar şi comentarii pline de umor pe reţelele de socializare.

Prezentatorul de radio Daniel Martinez a scris pe Twitter: "Îmi puteţi explica chestia cu ozonul în Maiquetia? Toaletele nu au apă, aerul condiţionat este stricat, sunt câini vagabonzi în interiorul aeroportului, dar este ozon?".

"În curând vom fi taxaţi pentru «gaz bun»", a scris o altă persoană pe Twitter, într-o referire la gazele lacrimogene folosite de poliţie deseori împotriva protestatarilor opoziţiei. Site-ul satiric El Chiguire Bipolar a titrat: "Aeroportul Maiquetia dezvăluie un robot care te răstoarnă cu picioarele în sus şi îţi ia banii".

Unii venezueleni îşi exprimă temerile că această taxă ar putea sfârşi prin a deveni o nouă sursă de corupţie. Alţii o văd ca pe o dovadă a faptului că aeroportul a rămas fără bani. Cele mai multe companii aeriene internaţionale şi-au redus numărul de zboruri către această ţară din cauza disputei financiare cu Guvernul venezuelean.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici