The Independent: Autorităţile şi mafia italiană, unite împotriva romilor (galerie foto)

Noul Guvern de la Roma, poliţia, carabinierii şi chiar mafioţii italieni şi-au unit forţele într-un mod "brutal şi neobişnuit" împotriva inamicului numărul unu al naţiunii, cetăţenii şi imigranţii de etnie romă, comentează publicaţia britanică The Independent în ediţia electronică.

18 afișări
Imaginea articolului The Independent: Autorităţile şi mafia italiană, unite împotriva romilor (galerie foto)

The Independent: Autorităţile şi mafia italiană, unite împotriva romilor

Ziarul britanic aminteşte că Papa Bendecit al XVI-lea, alături de un număr de partide de stânga, a făcut apel la populaţie să nu cadă pradă sentimentelor de intoleranţă etnică, dar declaraţiile sale au fost întâmpinate de un val de reacţii ostile în secţiunea dedicată comentariilor de pe site-urile italiene de ştiri.

Dar ceea ce va rămâne, în schimb, în memoria colectivă a poporului italian, fie ca o ruşine sau un far călăuzitor, în funcţie de percepţia fiecăruia, vor fi taberele improvizate ale romilor incendiate miercuri în cartierul Ponticelli din Neapole cu coteiluri Molotov de persoane suspectate că ar fi membri ai La Camora, mafia napolitană, scrie The Independent.

Reacţiile politicienilor locali au fost însă false, scrie cotidianul britanic. "Primul act de epurare etnică din noua Italie s-a consumat fără prea multă agitaţie", adăuga The Independent. "Trebuie să oprim cu fermitate aceste episoade tulburătoare împotriva romilor", a declarat Antonio Bassolino, guvernatorul provinciei Campania.

"Este de neconceput ca cineva să îşi imagineze că aş putea justifica acte de răzbunare împotriva romilor", a precizat, la rândul său, primarul oraşului Neapole, Rosa Russo Iervolino.

Romii trăiesc în Italia de şapte sute de ani, iar 70.000 din cei 160.000 de membri ai comunităţii au cetăţenie italiană. Sărăcia în care trăiesc şi refuzul de a se integra în societate le-au atras ostilitatea restului populaţiei iar sosirea imigranţilor români de etnie romă a confirmat opinia împărtăşită de mulţi italieni potrivit căreia romii şi taberele lor improvizate reprezintă sursa tuturor problemelor acestora, comentează cotidianul britanic.

Vezi galerie foto

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici