The Times: Directorul general al British Petroleum va demisiona până în octombrie

Directorul general al grupului petrolier britanic BP, Tony Hayward, criticat pentru gestionarea dezastrului ecologic din Golful Mexic, îşi va anunţa demisia până în luna octombrie pentru a ajuta grupul să-şi "spele" imaginea, potrivit publicaţiei The Times.

18 afișări
Imaginea articolului The Times: Directorul general al British Petroleum va demisiona până în octombrie

The Times: Directorul general al British Petroleum va demisiona până în octombrie (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Hayward va părăsi BP înainte de începutul lunii octombrie, dacă scurgerile de petrol care stau la baza mareei negre din Golful Mexic sunt oprite definitiv, au declarat surse apropiate situaţiei.

Demisia directorului general ar putea coincide cu anunţarea unei noi strategii a grupului, "Viitorul BP", prin care se vizează îmbunătăţirea imaginii producătorului de petrol, menţionează publicaţia. Cel mai probabil succesor al lui Hayward este Robert Dudley, care a preluat deja gestiunea dezastrului din Golf.

Un purtător de cuvânt al BP a declarat pentru AFP că Hayward "rămâne la postul său şi se bucură de sprijinul conducerii şi al consiliului de administraţie".

Platforma Deepwater Horizon, exploatată de BP, a explodat la sfârşitul lunii aprilie provocând moartea a 11 persoane. Incendiul nu a putut fi stins, iar platforma s-a scufundat producând cele mai mari scurgeri petroliere marine din istoria SUA.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici