The Times: Theresa May, SOMATĂ să demisioneze în schimbul aprobării Acordului Brexit

Deputaţi conservatori i-au cerut premierului Theresa May să stabilească un termen pentru a demisiona în schimbul oferirii susţinerii în Parlament pentru Acordul pe tema Brexit, afirmă surse politice de la Londra citate de cotidianul The Times.

2796 afișări
Imaginea articolului The Times: Theresa May, SOMATĂ să demisioneze în schimbul aprobării Acordului Brexit

The Times: Theresa May, SOMATĂ să demisioneze în schimbul aprobării Acordului Brexit

Unii parlamentari i-au transmis Theresei May că vor vota în favoarea acordului controversat în cursul dezbaterii parlamentare din 11 decembrie dacă va accepta să demisioneze imediat după ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, programată pe 29 martie 2019.

"Ştim că viitoarea relaţie cu Uniunea Europeană nu este obligatorie. Acest lucru înseamnă că Theresa May este problema, nu acordul în sine, dat fiind că succesorul va avea flexibilitate pentru a găsi soluţii tehnice în cazul frontierei irlandeze şi adoptării unui alt acord, de genul celui pe care îl are Canada cu UE", a declarat un oficial conservator britanic.

Acordul dintre Marea Britanie şi Uniunea Europeană pe tema Brexit va fi supus aprobării Parlamentului de la Londra pe 11 decembrie, a anunţat luni seară premierul Theresa May.

Acordul Brexit elaborat de Guvernul Theresa May şi Bruxelles prevede reciprocitate în privinţa libertăţii de circulaţie, o perioadă de tranziţie post-Brexit, menţinerea Marii Britanii în uniunea vamală, un statut special al provinciei britanice Irlanda de Nord şi păstrarea aranjamentelor comerciale. Proiectul de acord este contestat de numeroşi politicieni britanici. Cel puţin cinci membri ai Guvernului de la Londra au demisionat ca protest faţă de acordul pe tema Brexit negociat cu Uniunea Europeană. Premierul Theresa May a exprimat regret că unii membri ai Cabinetului de la Londra au demisionat, însă a subliniat că este determinată să obţină adoptarea acordului negociat cu Uniunea Europeană pe tema Brexit.

Citeşte şi: Clasa Gurza-M

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici