Theresa May: Acordul cu UE privind perioada de tranziţie post-BREXIT va fi încheiat în şapte săptămâni

Premierul britanic Theresa May susţine că un acord privind perioada de tranziţie în relaţia cu UE post-Brexit va fi încheiat în următoarele şapte săptămâni, informează site-ul agenţiei de ştiri Reuters.

468 afișări
Imaginea articolului Theresa May: Acordul cu UE privind perioada de tranziţie post-BREXIT va fi încheiat în şapte săptămâni

Theresa May: Acordul cu UE privind perioada de tranziţie post-BREXIT va fi încheiat în şapte săptămâni

"În şapte săptămâni vom avea un acord cu Uniunea Europeană", a declarat premierul într-un interviu pentru postul BBC, în încercarea de a calma temerile că negocierile pe această temă vor dura mai mult.

UE a oferit Marii Britanii o perioadă de tranziţie statu-quo post-Brexit până la finalul anului 2020.

Ambele părţi doresc să ajungă la un acord pe această temă până la finalul lunii martie, însă există diferenţe în legătură cu unele prevederi, fapt ce ar putea cauza întârzieri.

Marea Britanie şi UE se contrazic în privinţa drepturilor cetăţenilor europeni după Brexit, Theresa May a avertizând, joi, că europenii care vor veni în Marea Britanie după Brexit ar putea să-şi piardă unele drepturi, indicând un dezacord cu Uniunea Europeană.

Pe de altă parte, Bruxellesul solicită ca cele trei milioane de cetăţeni europeni din Marea Britanie să rămână eligibili pentru aceleaşi drepturi, până la sfârşitul perioadei de tranziţie. Însă Theresa May a sugerat că europenii care sosesc în Regatul Unit după luna martie 2019 vor fi trataţi în mod diferit.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici