Trei australieni purtând cagula KKK, niqab şi cască de motociclist au încearcat să intre în Parlament

Trei bărbaţi purtând o cagulă Ku Klux Klan (KKK), o cască de motociclist şi, respectiv, un niqab (văl islamic) au încercat să intre în sediul Parlamentului de la Canberra, îndemnând prin această acţiune de protest la interzicerea purtării burka (vălul islamic integral) în ţară.

363 afișări
Imaginea articolului Trei australieni purtând cagula KKK, niqab şi cască de motociclist au încearcat să intre în Parlament

Protest Faceless (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Parlamentul australian a stabilit luna aceasta ca oricine vizitează sediul Parlamentului cu faţa acoperită să se aşeze într-o zonă specială, pe locuri rezervate publicului. Hotărârea, respinsă ulterior, a declanşat o dezbatere naţională intensă asupra purtării vălului islamic şi o eventuală discriminare faţă de femeile musulmane, relatează BBC News.

Cei trei au fost întâmpinaţi luni dimineaţa, în exteriorul clădirii, de către un reprezentant al securităţii care le-a spus că nu pot intra în Parlament purtând o cască ori cagula KKK.

Potrivit presei locale, cei trei sunt Sergio Redegalli, Nick Folkes şi Victor Waterson. Acţiunea lor de protest - "Faceless" - vizează să exprima opoziţia faţă de purtarea niqabului (vălul islamic parţial) şi burka. Ei susţin că "ideologia politică" a islamului este "contrară" credinţelor australienilor.

"Se pare că ai voie să porţi (un văl) care-ţi acoperă integral faţa înuntrul Parlamentului, dacă eşti femeie musulmană, dar niciun alt grup nu are voie să beneficieze de acelaşi privilegiu", a declarat Redegalli pentru presa locală. "Noi, ca bărbaţi, nu avem voie să putăm nimic care să ne acopere faţa în Parlament", a subliniat el.

Potrivit măsurilor de securitate de la Parlament, femeile musulmane au permisiunea să poarte burka sau niqab în interior, după ce îşi arată faţa la punctele de verificare de securitate.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici