Trei ruşi, arestaţi după ce au folosit cardul unei victime a accidentului de la Smolensk

Trei membri ai forţelor speciale ruse, OMON, au fost arestaţi după ce au efectuat plăţi de 1.400 de euro folosind un card de credit găsit asupra trupului neînsufleţit al uneia din victimele catastrofei aeriene de la Smolensk din 10 aprilie, relatează Radio Polonia în pagina electronică de duminică.

18 afișări
Imaginea articolului Trei ruşi, arestaţi după ce au folosit cardul unei victime a accidentului de la Smolensk

Trei ruşi, arestaţi după ce au folosit cardul unei victime a accidentului de la Smolensk (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Cardul lui Andrzej Przewoznik a fost folosit de trei ori: în ziua accidentului şi de două ori în următoarele zile. Toate plăţile au fost efectuate în Smolensk.

După ce au fost alertaţi în legătură cu banii lipsă, procurorii polonezi au înştiinţat autorităţile ruse privind tranzacţiile frauduloase.

Acesta nu este singurul caz de dispariţie a unor carduri de credit, după tragedia de la Smolensk, în care şi-au pierdut viaţa preşedintele Lech Kaczynski, soţia sa şi numeroşi oficiali militari şi politici polonezi. Au dispărut şi mai multe carduri aparţinând vicepreşedintelui partidului Lege şi Justiţie, Aleksandra Natalli-Swiat, dar ele nu au fost folosite în nici o tranzacţie.

Andrzej Przewoznik a fost directorul Consiliului pentru protecţia monumentelor de luptă şi martiriu. El a murit în accidentul avionului prezidenţial polonez de la 10 aprilie, când o delegaţie condusă de preşedintele Lech Kaczynski urma să ajungă la Katin pentru a comemora uciderea în 1940, de poliţia secretă a lui Stalin, a peste 20.000 de ofiţeri polonezi.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici