Trei tineri români, găsiţi morţi într-un apartament din oraşul ceh Podebrady

Poliţia din regiunea Boemia Centrală anchetează circumstanţele morţii a trei tineri români, ale căror trupuri neînsufleţite au fost găsite miercuri seară într-un apartament de pe strada Palach din oraşul Podebrady, a declarat purtătorul de cuvânt al poliţiei, Jakub Vyncalek, citat de MEDIAFAX Cehia.

90 afișări
Imaginea articolului Trei tineri români, găsiţi morţi într-un apartament din oraşul ceh Podebrady

Trei tineri români, găsiţi morţi într-un apartament din oraşul ceh Podebrady (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Pot confirma că trei cadavre au fost descoperite într-unul din blocurile din Podebrady. Potrivit rezultatelor preliminare ale anchetei, victimele sunt trei tineri români născuţi în anii 1986, 1983 şi respectiv 1980", a afirmat Vyncalek. Echipa de criminalişti din cadrul poliţiei şi mai mulţi medici legişti s-au deplasat miercuri în zonă, scrie MEDIAFAX Cehia.

"Nu se poate atribui vina (pentru aceste decese) nici unei persoane la nivelul preliminar al anchetei. Informaţii detaliate privind motivul morţii bărbaţilor vor fi cunoscute doar după autopsie", a continuat purtătorul de cuvânt al poliţiei.

Potrivit site-ului ceh de informaţii idnes.cz, cadavrele au fost găsite de pompieri, care fuseseră chemaţi în urma unor suspiciuni privind o scurgere de gaze.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici